Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, consacrat consolidării cooperării științifice și accelerării integrării Republicii Moldova în Spațiul European al Cercetării.

Forumul a reunit reprezentanți ai mediului academic și de cercetare, factori de decizie, experți în politici educaționale și inovare, precum și parteneri instituționali din Republica Moldova și din spațiul european. Agenda a vizat prioritățile actuale ale sistemului național de cercetare și inovare, noile mecanisme de finanțare a cercetării, reforma studiilor doctorale, participarea la programul european Orizont Europa și consolidarea infrastructurii de cercetare.

În cadrul discuțiilor au fost evidențiate importanța modernizării sistemului național de cercetare, stimularea performanței științifice și susținerea tinerilor cercetători, precum și necesitatea alinierii proceselor de evaluare și finanțare la standardele europene. De asemenea, participanții au subliniat rolul colaborării dintre universități, institute de cercetare și mediul socio-economic în dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare.

Published Пятница мая 22nd, 2026

Объявления и пресс-релизы

Beneficiarii sesiunilor de instruire din cadrul Proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova” au primit certificatele de participare

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie au organizat astăzi, 27 noiembrie, Ceremonia de înmânare...

AVIZUL PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Școala Doctorală Științe Sociale a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în psihologie cu tema: Implementarea standardelor europene privind politicile...

USM — unica instituție de învățământ superior din Republica Moldova prezentă la Workshop-ul Internațional IVAP 2025, organizat de EIT Higher Education Initiative la ICE Kraków Congress Center, Polonia

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a participat, în perioada 24–26 noiembrie 2025, la Innovation Vision Action Plan (IVAP) Workshop, eveniment organizat de EIT Higher Education...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved