Mii de tineri, sute de întrebări și multă curiozitate — aceasta a fost atmosfera de ieri, 24 mai, de la Chișinău Arena, unde Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentă la evenimentul care a marcat încheierea celei de-a treia ediții a Săptămânii Educației.

Echipa USM, formată din 106 reprezentanți ai celor 14 facultăți, a adus mai aproape de elevii din întreaga țară experiența universitară și multiplele oportunități de dezvoltare oferite de cea mai mare universitate din Republica Moldova.

Tinerii au adresat întrebări, au aflat informații despre programele de studii, au participat la experimente și au descoperit, într-un mod interactiv, diverse domenii de formare. Timp de câteva ore, elevii au avut ocazia să se încadreze în #comunitateaUSM și să afle mai multe despre viața de student, activitățile academice și perspectivele pe care le oferă studiile la noi.

Interesul participanților a demonstrat încă odată că viitorii studenți își doresc să își construiască un traseu educațional — #acasă, iar Universitatea de Stat din Moldova continuă să fie una dintre principalele opțiuni pentru cei care aleg performanța academică și studiile de calitate.

Evenimentul a reunit aproximativ 4000 de liceeni din întreaga țară și a inclus un târg al ofertelor educaționale, sesiuni inspiraționale și un program artistic, toate desfășurate în cadrul campaniei „Învață în Moldova”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.

Published Понедельник мая 25th, 2026

Объявления и пресс-релизы

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved