Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova exprimă gratitudine și considerație distinsului academician Aurelian Gulea cu prilejul aniversării a 80 de ani de viață – o vârstă a plenitudinii intelectuale, a consacrării științifice și a nobleței academice.

Personalitate emblematică a științei naționale și internaționale, doctor habilitat în științe chimice, profesor universitar, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei și fondator al unei prestigioase școli științifice în domeniile chimiei coordinative, biofarmaceutice și materialelor avansate, academicianul Aurelian Gulea și-a consacrat întreaga activitate dezvoltării cercetării științifice, învățământului superior și formării generațiilor de specialiști și cercetători.

De numele domniei sale se leagă afirmarea și modernizarea Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova, unde, timp de decenii, a desfășurat o prodigioasă activitate didactică și științifică, contribuind decisiv la consolidarea direcțiilor moderne de cercetare în domeniu. Prin activitatea didactică, științifică și de îndrumare academică desfășurată de-a lungul deceniilor, a contribuit esențial la formarea și afirmarea profesională a numeroase generații de chimiști, cercetători și cadre universitare, consolidând continuitatea și prestigiul școlii științifice a Universității de Stat din Moldova în spațiul academic național și internațional.

În cadrul Academiei de Științe a Moldovei, academicianul Aurelian Gulea s-a afirmat drept una dintre cele mai respectate personalități ale cercetării autohtone, contribuind substanțial la dezvoltarea și promovarea științei în Republica Moldova, la consolidarea cooperării științifice internaționale și la afirmarea valorilor academice autentice în spațiul european al cercetării.

Rezultatele remarcabile ale activității sale științifice, reflectate în numeroase lucrări de referință, invenții, brevete și proiecte de cercetare, precum și recunoașterea națională și internațională de care se bucură, constituie expresia unei cariere excepționale dedicate cunoașterii, educației și progresului științific.

Prin erudiția remarcabilă, rigoarea intelectuală, probitatea profesională și noblețea spiritului, academicianul Aurelian Gulea reprezintă un autentic model de excelență academică, demnitate și devotament față de universitate, știință și societate.

În acest moment aniversar de aleasă semnificație, Universitatea de Stat din Moldova îi adresează cele mai respectuoase urări de sănătate, inspirație și noi împliniri academice, exprimându-și profunda apreciere pentru întreaga activitate consacrată dezvoltării științei și învățământului superior din Republica Moldova.

La mulți ani, Mult Stimate Domnule Academician!

Published Среда мая 27th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Anunț înscriere la Workshop-ul „CONFLICTELE DE MEMORIE ÎN UCRAINA, REPUBLICA MOLDOVA ȘI GEORGIA”

Universitatea de Stat din Moldova (USM) în cooperare cu Moldova-Institut Leipzig (MIL) organizează un workshop în cadrul programului DAAD „Dialogul Est-Vest 2026”. Participanți: Grupul țintă îl...

Profesorul Gladstone Hutchinson a susținut o prelegere studenților USM despre modernizarea comunităților rurale din Republica Moldova

Profesorul Gladstone Hutchinson, reprezentant al Lafayette College (SUA) și fondator al Economic Empowerment and Global Learning Project (EEGLP), a susținut o prelegere la Universitatea de Stat...

Anunț privind declanşarea procesului de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova

În conformitate cu Decizia Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituţională al USM (CDSI) din 19 ianuarie 2026, Proces-Verbal nr.3 și cu Decizia CDSI din 22 ianuarie 2026...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved