Universitatea de Stat din Moldova a organizat astăzi Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”, eveniment organizat de Institutul de Chimie și Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, în parteneriat cu Academia de Științe a Moldovei. Conferința s-a desfășurat într-un context aniversar deosebit, fiind dedicată celor 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova și aniversării a 80 de ani de la nașterea academicianului Aurelian Gulea — personalitate emblematică a științei chimice din Republica Moldova.

Evenimentul a reunit cercetători, cadre didactice, doctoranzi și specialiști din țară și de peste hotare, constituind o importantă platformă de dialog științific și schimb de experiență în domeniul materialelor avansate, biofarmaceuticii și chimiei coordinative.

Ceremonia de deschidere a fost moderată de Aculina Arîcu, directorul Institutului de Chimie al USM. În deschidere au susținut alocuțiuni rectorul USM, Otilia Dandara, ministrul Sănătății, Emil Ceban, poetul și traducătorul, Vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, Ion Hadârcă, decanul Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a USM, Viorica Gladchi, precum și profesorul Sébastien Floquet de la Universitatea Paris-Saclay din Versailles, Franța, Doctor Honoris Causa al USM.

Programul conferinței a inclus ședințe plenare și sesiuni de postere dedicate unor direcții actuale de cercetare, precum materialele avansate cu aplicații biofarmaceutice, sinteza și caracterizarea materialelor funcționale, combinațiile complexe cu liganzi polifuncționali și aplicațiile noilor materiale în medicină, biologie și tehnică.

În cadrul sesiunilor plenare au prezentat comunicări științifice Sébastien Floquet, Vasilii Graur, Roman Rusnac, Olga Garbuz, Natalia Sucman, Dorin Istrati, Lidia Lungu, Ecaterina Beleaev, Dmitri Iunac, Veronica Sardari, Aliona Pîntea, Valeriana Pantea, Viorina Gorincioi, Sergiu Cojocari și Andrei Ciursin. Totodată, cercetători și doctoranzi au participat la secțiunea de postere, unde au fost prezentate rezultate ale cercetărilor recente din domeniul chimiei coordinative, biofarmaceuticii și materialelor funcționale.

Conferința a reprezentat, de asemenea, un omagiu adus academicianului Aurelian Gulea, una dintre cele mai reprezentative personalități ale științei din Republica Moldova. Activitatea sa științifică este marcată de contribuții fundamentale în domeniul chimiei coordinative și bioanorganice, precum și de dezvoltarea cercetării interdisciplinare la intersecția chimiei, biotehnologiei și medicinei. Fondator al unei importante școli științifice și promotor al programului de studii „Chimie biofarmaceutică” la USM, academicianul Aurelian Gulea a contribuit decisiv la modernizarea educației și cercetării chimice universitare din Republica Moldova.

De-a lungul activității sale, academicianul Aurelian Gulea a format generații de cercetători și specialiști, coordonând numeroase proiecte și direcții de cercetare inovatoare. Rezultatele activității sale se regăsesc în peste 1200 de publicații științifice, numeroase brevete de invenție și distincții naționale și internaționale, confirmând rolul său esențial în dezvoltarea științei și educației universitare.

Published Пятница мая 29th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova confirmă încă o dată rolul său de lider în cercetare și inovare

USM va implementa 5 proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, beneficiind de cel mai mare buget alocat dintre cele trei universități selectate...

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved