Senatul Universității de Stat din Moldova i-a acordat astăzi, 29 mai 2026, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Sébastien Floquet, cercetător în cadrul Institutului Lavoisier din Versailles și profesor la Universitatea Paris-Saclay, Franța.

Prin conferirea titlului, la inițiativa Institutului de Chimie și a Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică, comunitatea academică a USM își exprimă recunoașterea pentru contribuțiile științifice remarcabile ale profesorului Sébastien Floquet în domeniul chimiei anorganice și supramoleculare, precum și pentru implicarea sa constantă în consolidarea relațiilor de cooperare științifică dintre Universitatea de Stat din Moldova și instituțiile academice și de cercetare din Franța.

Ședința solemnă a fost deschisă de rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, care a evidențiat meritele excepționale ale profesorului Sébastien Floquet în dezvoltarea cercetării științifice contemporane și a apreciat contribuția profesorului la dezvoltarea și promovarea proiectelor comune moldo-franceze, care au contribuit la integrarea cercetării din țara noastră în circuitul științific internațional și la creșterea vizibilității Universității de Stat din Moldova în spațiul academic european.

Începând cu anul 2017, colaborarea dintre profesorul Floquet și cercetătorii USM s-a materializat prin numeroase publicații științifice comune, brevete de invenție, coordonarea tezelor de doctorat în cotutelă și dezvoltarea unor proiecte inovatoare cu impact internațional. „Este o mare onoare pentru mine să primesc acest titlu din partea Universității de Stat din Moldova, instituție cu care am construit de-a lungul anilor o colaborare academică și umană deosebită.

Mulțumesc conducerii universității, colegilor cercetători și tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea acestui parteneriat științific. Consider că această distincție reprezintă și o recunoaștere a valorii cooperării internaționale și a importanței cercetării realizate împreună”, a menționat profesorul Sébastien Floquet. Prin alăturarea profesorului Sébastien Floquet comunității noastre academice, prestigiul universității se consolidează în spațiul european al educației și cercetării.

Published Пятница мая 29th, 2026

Объявления и пресс-релизы

„Învățământ superior și dezvoltare durabilă prin turism religios”

În perioada 27 iunie – 1 iulie 2026, reprezentanții Universității de Stat din Moldova, Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională, și dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător...

O nouă generație de jurnaliști și specialiști în comunicare a absolvit USM

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova a celebrat un moment important pentru comunitatea academică — ceremonia de înmânare a...

Promoția 2026 – un nou început pentru absolvenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Într-o atmosferă plină de emoție și bucurie, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova a celebrat ceremonia...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved