Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării academice cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Franța. Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea programului de diplomă dublă la ciclul I — Licență, implementat în parteneriat de cele două universități.

La reuniune au participat rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, decanul Facultății de Drept, Sergiu Băieșu, și prodecanul Tatiana Mihailov; și coordonatoarea filialei francofone a USM, Vitalina Bahneanu. Din partea partenerilor francezi au fost prezenți: directorul Institutului de Studii Juridice din cadrul Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Yann-Arzel Durelle-Marc, precum și prim-consilierul Ambasadei Franței în Republica Moldova, Myriam Galland.

În cadrul întrevederii au fost evaluate rezultatele obținute în implementarea programului de diplomă dublă, participanții apreciind impactul acestuia asupra formării profesionale a studenților și asupra internaționalizării studiilor juridice la USM. Totodată, au fost analizate perspectivele de dezvoltare a programului, inclusiv în contextul noii campanii de admitere și al creșterii interesului pentru studiile juridice cu deschidere internațională.

Un subiect important al discuțiilor l-a constituit extinderea colaborării academice dintre cele două instituții. Părțile au examinat posibilitățile de intensificare a mobilităților pentru studenți și cadre didactice, dezvoltarea unor noi inițiative comune și promovarea standardelor europene de excelență în procesul educațional și de cercetare.

Published Четверг июня 4th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice discutate la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova desfășoară, în perioada 18-21 mai, cursul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice”. Programul de instruire este destinat personalului...

Finalizarea cursului de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” desfășurat la Bălți

Cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” s-a încheiat cu succes, având drept scop consolidarea competențelor de cercetare în domeniul științelor...

USM a organizat Conferința științifico-practică națională cu participare internațională „Familia și bunăstarea copilului: bune practici, provocări și perspective”

Cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Familiei, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved