Universitatea de Stat din Moldova a înregistrat un succes remarcabil în cadrul Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT 2026, desfășurată în perioada 28–30 mai 2026 la Iași.

În semn de înaltă apreciere a rezultatelor științifice prezentate, precum și a contribuției substanțiale aduse la promovarea cercetării și inovării, instituției noastre i-a fost decernat Premiul Special al Forumului Inventatorilor Români, una dintre cele mai prestigioase distincții acordate în cadrul expoziției.

O recunoaștere individuală a fost obținută de prorectorul pentru activitate științifică al USM, Laurenția Ungureanu, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, doctor habilitat, profesor universitar, căreia i s-a conferit Premiul „The Woman Inventor AWARD” (categoria Internațională), ca omagiu adus parcursului său academic remarcabil și contribuțiilor fundamentale înscrise în sfera cercetării și inovării contemporane.

Palmaresul universității a fost completat de o suită de premii speciale, 16 medalii de aur, 10 medalii de argint și o medalie de bronz, obținute pentru invențiile și rezultatele științifice prezentate în cadrul expoziției.

Pe lângă performanțele din competiție, statutul academic al Universității de Stat din Moldova a fost consolidat de cooptarea reprezentanților săi în Juriul Internațional al EUROINVENT 2026, din care au făcut parte:

  • Laurenția Ungureanu, membru corespondent al AȘM, doctor habilitat, profesor cercetător — prorector pentru activitate științifică;
  • Tudor Lupașcu, academician AȘM, doctor habilitat, profesor cercetător — cercetător științific principal al Institutului de Chimie;
  • Larisa Andronic, doctor habilitat, conferențiar cercetător — director al Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor;
  • Aurelia Lupan, doctor, conferențiar cercetător — specialist principal al Secției Promovare și Protecția Rezultatelor Științifice din cadrul Departamentului Cercetare și Inovare.

Totodată, reprezentanții USM au decernat trei Premii Speciale ale Universității de Stat din Moldova unor instituții de învățământ superior participante la eveniment: University of Zagreb (Croația), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (România) și Universitatea Politehnica Timișoara (România), în semn de apreciere a excelenței în cercetare, inovare și cooperare academică internațională.

EUROINVENT 2026 a reunit cercetători, inventatori și reprezentanți ai mediului academic din 45 de țări, fiind una dintre cele mai importante platforme europene dedicate promovării creativității, cercetării și inovării.

Alese felicitări tuturor premianților!

Lista completă a distincțiilor obținute de USM poate fi consultată aici

Published Пятница июня 5th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Promoția 2026 – un nou început pentru absolvenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Într-o atmosferă plină de emoție și bucurie, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova a celebrat ceremonia...

Ședință de monitorizare a implementării proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”

La data de 7 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”, din partea Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova a demarat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic dedicat cultivării cânepei industriale

Universitatea de Stat din Moldova anunță demararea implementării proiectului de transfer tehnologic „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice ale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved