Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova a organizat, în perioada 2-5 iunie, cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, destinat consolidării competențelor profesionale în domeniul evaluării politicilor și programelor publice.

Cursul s-a încheiat cu succes astăzi, 5 iunie, oferind participanților cunoștințe și instrumente practice esențiale pentru fundamentarea deciziilor administrative pe baza datelor și a rezultatelor măsurabile. Pe parcursul celor patru zile de instruire, participanții nu doar au aprofundat concepte teoretice relevante, ci au lucrat și pe studii de caz inspirate din realitatea administrativă a Republicii Moldova, beneficiind de expertiza formatorilor cursului: dr. Steven W. Mumford, profesor asociat și director al programului de Master în Administrație Publică la Universitatea din New Orleans, SUA, și dr. Mariana Iațco, conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova.

În cadrul sesiunii de închidere, directorul Școlii de Administrație Publică, Serghei Palihovici, a subliniat importanța unor astfel de programe de formare în contextul parcursului european al Republicii Moldova: „Evaluarea corectă și riguroasă a programelor publice nu reprezintă doar o cerință tehnică asociată procesului de integrare europeană, ci și un instrument esențial al bunei guvernări. Prin competențele practice dezvoltate în cadrul acestui curs, contribuim la consolidarea capacității instituțiilor publice de a adopta decizii fundamentate pe dovezi și de a gestiona resursele publice cu responsabilitate și eficiență.” a remarcat directorul ȘAP. 

Dincolo de componenta educațională, cursul a constituit și o platformă de dialog și schimb de experiență între reprezentanții autorităților publice centrale și cei ai organizațiilor societății civile. Această interacțiune contribuie la dezvoltarea unei culturi a evaluării bazate pe transparență, incluziune și responsabilitate.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de concluzii și feedback, urmată de ceremonia de înmânare a certificatelor de participare.

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova își exprimă recunoștința față de Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova pentru sprijinul acordat și își reafirmă angajamentul de a contribui la formarea continuă și profesionalizarea resurselor umane din administrația publică, în vederea consolidării unui sector public modern, eficient și orientat spre rezultate.

Published Пятница июня 5th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Anunț — Invitație la Conferința științifică națională cu participare internațională „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”

Academia de Științe a Moldovei (Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (USM), Institutul...

Cadrele manageriale ale Universității de Stat din Moldova – rectoratul, decanii, prodecanii și șefii de departament – au participat la un program de formare dedicat dezvoltării competențelor digitale, orientat spre eficientizarea managementului universitar în contextul transformării digitale.

Activitatea a fost realizată în cadrul Proiectului învățământului superior din Moldova și al Acordului de subfinanțare nr. MD-MOED-6542-ASF-U2-03 (27.11.2023), prin Subproiectul „Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor...

USM organizează ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava, cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 7–9 mai 2026, ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved