Managerii celor mai importante universități din România, precum și reprezentanții instituțiilor membre asociate s-au reunit la Consorțiul Universitaria, desfășurată la Tulcea, România, sub egida Academiei de Studii Economice din București.

Delegația USM a fost reprezentată de către rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, prorectorii Igor Șarov, Laurenția Ungureanu, Georgeta Stepanov, Maria Hamuraru și Veaceslav Kulcițki.

În cadrul reuniunii au fost abordate subiecte privind dezvoltarea învățământului superior și a cercetării, fiind analizate provocările și oportunitățile care definesc evoluția mediului academic european. Participanții au discutat despre gestionarea și evaluarea programelor de studii, internaționalizarea educației și cercetării, criteriile de evaluare a rezultatelor științifice, finanțarea universităților, atragerea fondurilor externe și dezvoltarea proiectelor cu finanțare națională și europeană.

Totodată, a fost reafirmată importanța cooperării academice dintre universitățile din spațiul românesc și european.  

Consorțiul „Universitaria” reunește cele mai reprezentative universități istorice din România: Universitatea din București, Universitatea Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Universitatea de Stat din Moldova este membru asociat al acestui prestigios consorțiu. 

Published Понедельник июня 8th, 2026

Объявления и пресс-релизы

ACADEMICIANUL AURELIAN GULEA – 80 DE ANI DE EXCELENȚĂ ACADEMICĂ ȘI CONSACRARE ȘTIINȚIFICĂ

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova exprimă gratitudine și considerație distinsului academician Aurelian Gulea cu prilejul aniversării a 80 de ani de viață –...

Senatul Universității de Stat din Moldova s-a întrunit într-o nouă ședință

Senatorii Universității de Stat din Moldova s-au întrunit într-o nouă ședință, desfășurată astăzi, 26 mai, în cadrul căreia au fost examinate și aprobate o serie de...

Anunț: USM organizează workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica Moldova: politici, inovare și transformare digitală în educație”

În cadrul proiectului Erasmus+ CBHE MEDIA Project, Universitatea de Stat din Moldova organizează pe 09 iunie 2026, Workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved