Otilia Dandara, rectorul instituției noastre, a participat ieri, 18 iunie, la evenimentul de lansare a proiectului „Consolidarea Sistemului de Educație Profesional-Tehnică din Moldova” (CONSEPT 6), inițiat de Asociația Educație pentru Dezvoltare (AED). Este o nouă etapă a unui program de referință pentru dezvoltarea sistemului de formare a cadrelor didactice din învățământul profesional-tehnic al Republicii Moldova.

„Universitatea de Stat din Moldova este partener al proiectului CONSEPT încă de la primele ediții, iar continuarea acestei colaborări în cadrul celei de-a șasea ediții demonstrează angajamentul nostru pentru susținerea unui învățământ de calitate. Suntem convinși că acest nucleu mic, dar voinic, va face lucruri mari”, a subliniat în discursul său, Otilia Dandara.

________

Lansat în anul 2008, proiectul CONSEPT s-a afirmat drept una dintre cele mai importante inițiative de susținere a învățământului profesional-tehnic din Republica Moldova. Prin cele cinci etape implementate anterior, proiectul a contribuit la elaborarea standardelor ocupaționale, modernizarea curriculumului, dezvoltarea resurselor educaționale, dotarea laboratoarelor și perfecționarea continuă a cadrelor didactice, consolidând totodată cooperarea dintre instituțiile de învățământ și mediul economic.

Published Пятница июня 19th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Международная Парламентская Стипендия Германского Бундестага 2021

Германский Бундестаг приглашает выпускников молдавских ВУЗов на пятимесячную практику в Берлин. Работая в бюро немецкого депутата, практиканты смогут ознакомиться с системой немецкого парламентаризма, с процессом принятия...

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved