Anual, în ultima duminică a lunii iunie, este celebrată Ziua Portului Popular, iar astăzi, întreaga comunitate a Universității de Stat din Moldova a îmbrăcat cu mândrie ia și s-a reunit pentru a celebra tradițiile și identitatea noastră națională.

Fiecare facultate, institut și departament a amenajat un spațiu tematic inspirat din colțul satului moldovenesc, iar împreună acestea au prezentat o generoasă expoziție a obiectelor de patrimoniu și a valorilor care ne definesc ca neam. Diversitatea costumelor populare, a elementelor decorative și a exponatelor tradiționale a transformat campusul universitar într-un spațiu al culturii și tradițiilor românești.

Atmosfera de sărbătoare a fost încununată de un program artistic, unde au evoluat Ansamblul de Dansuri „Struguraș” al Facultății de Arte Frumoase a USM, Ansamblul de cântece populare „Crenguță de Iederă”, acompaniat de orchestră, precum și alți invitați speciali.

Ajunsă la cea de-a VI-a ediție, Ziua Portului Popular la USM demonstrează încă odată că Universitatea de Stat din Moldova este mai mult decât un spațiu al educației și cercetării. Este o comunitate unită prin valori, un promotor al culturii, tradițiilor și patrimoniului național, care oferă tinerilor oportunitatea de a-și cunoaște, aprecia și valorifica rădăcinile.

Published Воскресенье июня 28th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Gala Studentului FRIȘPA 2025: recunoașterea performanței, implicării și spiritului civic al studenților

Gala Studentului FRIȘPA, ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, s-a desfășurat și în acest an ca un eveniment de referință dedicat recunoașterii și promovării excelenței academice...

Spectacol artistic organizat la Casa de Cultură a Universității de Stat din Moldova

„Îmi șoptește inima, simte că-i aproape primăvară” — genericul spectacolului artistic desfășurat la Casa de Cultură a Universității de Stat din Moldova, dedicat anotimpului renașterii și...

Tot mai mulți tineri colaboratori ai USM aderă la organizația sindicală

Comitetul sindical al Salariaților USM a desfășurat astăzi, 05 martie, o ședință organizată cu prilejul Zilei liderului sindical în educație. Evenimentul a reunit liderii organizațiilor sindicale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved