Universitatea de Stat din Moldova anunță demararea implementării proiectului de transfer tehnologic Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice ale regiunii de Sud a Republicii Moldova, cu cifrul 26.80015.5107.03TT, finanțat de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare.

Proiectul este coordonat de Victor Melnic, dr. în biologie, cercetător științific coordonator al Centrului de Cercetare Științifică „Științe Naturale Integrate”, și este implementat în parteneriat cu SRL „VAT-COM-GRE”, agent economic care va contribui la validarea și aplicarea tehnologiei în condiții reale de producție.

Scopul proiectului îl constituie implementarea și evaluarea unei tehnologii inovative de cultivare a cânepei industriale (Cannabis sativa L.), adaptate condițiilor pedoclimatice specifice regiunii de sud a Republicii Moldova. Prin această inițiativă se urmărește transferul rezultatelor cercetării științifice către mediul economic și promovarea unor soluții tehnologice moderne, capabile să răspundă provocărilor generate de schimbările climatice și necesității diversificării culturilor agricole din Republica Moldova.

Implementarea proiectului va contribui la consolidarea colaborării dintre Universitatea de Stat din Moldova și mediul de afaceri, la valorificarea rezultatelor cercetării prin transfer tehnologic și la promovarea unei culturi agricole cu un potențial economic ridicat, utilizată în numeroase sectoare ale bioeconomiei.

Oficiul Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova felicită echipa de implementare și partenerul SRL „VAT-COM-GRE” pentru lansarea acestui proiect și le urează mult succes în realizarea obiectivelor propuse. Suntem convinși că rezultatele proiectului vor contribui la dezvoltarea și promovarea tehnologiilor inovatoare în agricultura Republicii Moldova, precum și la consolidarea transferului tehnologic și a cooperării dintre mediul academic și sectorul economic.

Published Вторник июля 7th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved