Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al Universității de Stat din Moldova continuă activitățile de cercetare în cadrul subprogramului 011501 „Patrimoniul arheologic preistoric și antic din regiunea de silvostepă a Republicii Moldova: cercetare interdisciplinară și valorificare științifică”.

În luna august, eforturile sunt concentrate pe investigarea arheologică a sitului Hanca „La Cramă”, raionul Ialoveni, descoperit recent de echipa centrului și prospectat prin metode geofizice în primăvara anului curent.

Săpăturile arheologice au scos la iveală vestigiile unei locuințe, reprezentate de numeroase fragmente de lipitură de lut ars, cu amprente ale nuielelor și parilor din carcasa construcției. Materialele arheologice descoperite printre ruine permit încadrarea așezării în perioada comunităților getice din secolele IV–III a. Chr.

Alături de echipa centrului, în procesul de cercetare, sunt implicați studenți de la Facultatea de Istorie și Filosofie, care, după participarea la practica de inițiere desfășurată pe șantierul de la Saharna în luna trecută, au ales să se specializeze în domeniul arheologiei.

 

Published Понедельник августа 17th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Candidații la programele cu profil sportiv susțin probele de aptitudini în cadrul Admiterii 2026

Astăzi, 06 august, în cadrul procesului de Admitere 2026, candidații înscriși la facultățile cu profil sportiv își testează abilitățile și rezistența fizică. Probele de aptitudini se...

Studenți din Polonia și Republica Moldova, în premieră pe șantierul arheologic de la Potârca: USM și Universitatea din Varșovia extind cooperarea științifică

Parteneriatul dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea din Varșovia (UV) trece la un alt nivel de cooperare academică. În premieră, cetățuia getică de...

USM a lansat prima ediție online a Universității de Vârsta a Treia, reunind 20 de participanți din diferite regiuni ale țării

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, UNFPA Moldova și Fundația Moldcell, a lansat prima ediție online...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved