11 tineri antreprenori și-au prezentat ieri, 25 august, planurile de afaceri sustenabile dezvoltate în cadrul programului ClimateLaunchpad Moldova 2026. Finala națională a adunat cinci echipe de tineri antreprenori, care au oferit soluții concrete menite să răspundă uneia dintre cele mai presante provocări ale timpului nostru — criza climatică.

Ieri, au fost făcute totalizările unor luni de muncă: un Bootcamp inițial, urmat de sesiuni intensive de mentorat și formare, în care echipele și-au testat, ajustat și consolidat modelele de afaceri sub îndrumarea experților Iuliana Dragalin, Andrei Mulic și Svetlana Gherjavca. Miza nu a fost doar un discurs bun în fața juriului, ci construirea unor soluții care chiar pot funcționa pe piață.

Echipele au fost evaluate de  Maria Bumbu Caragia (fondatoarea Magdalena Wood Bag, partener asociat Climate Engine), Vladimir Dolghi (fondatorul Flagman-D HR) și Galina Lisa (expertă internațională).

  • Locul I: Valorization of Winery Waste in Cosmetic Products (Vitalina Popov, Ksenia Petrov);
  • Locul II: Autism Story (Victor Dragan, Sofia Dragan) — proiect ce îmbină sustenabilitatea cu incluziunea socială;
  • Locul III: DODI Winery (Veronica Bulat, Adrian Dodi) — o abordare ecologică modernă în conservarea tradiției vinicole.

Echipele câștigătoare vor reprezenta Republica Moldova la Semifinala Regională Europeană ClimateLaunchpad, online, pe 15 septembrie 2026, ce reprezintă o oportunitate de a-și măsura ideile la nivel continental, alături de echipe din peste 50 de țări. Mai mult, un membru al echipei câștigătoare va merge, în octombrie, la Climate Festival din Singapore, o oportunitate de acces la un ecosistem global de inovatori și investitori în soluții climatice.

Competiția s-a desfășurat în cadrul proiectului Climate Engine, o componentă a rețelei internaționale Climate-KIC. Programul sprijină tinerii inovatori în dezvoltarea ideilor de afaceri sustenabile la intersecția dintre mediul academic, cel antreprenorial și sectorul comunitar.

Published Среда августа 26th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Peste 500 de cercetători din 17 țări au participat la Conferința „Științele naturii în dialogul generațiilor”, organizată de USM

Peste 500 de cercetători și academicieni din 17 țări au transformat Universitatea de Stat din Moldova într-un hub al cercetării internaționale, în cadrul celei de-a IX-a...

Echipa USM, participantă la reuniunea internațională a proiectului Erasmus+ Sport „Integrity Atlas”, desfășurată la Frankfurt, Germania

Echipa Universității de Stat din Moldova a participat la reuniunea internațională a proiectului Erasmus+ Sport „Integrity Atlas”, desfășurată între 27-30 septembrie la Frankfurt am Main și...

CONCURS DE REPARTIZARE A ABSOLVENȚILOR ÎN CÂMPUL MUNCII PENTRU OCUPAREA FUNCȚIILOR DIDACTICE ȘI ȘTIINȚIFICE VACANTE ÎN ANUL DE STUDII 2026–2027

ANUNȚ privind prelungirea termenului de participare la Concursul de repartizare a absolvenților în câmpul muncii pentru ocuparea funcțiilor didactice și științifice vacante în anul de studii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​