E 01 septembrie. Un nou an de studii începe la Universitatea de Stat din Moldova. Astăzi, comunitatea noastră academică i-a întâmpinat pe studenții anului I în cadrul unei ședințe festive organizate la Teatrul Verde. Evenimentul a reunit mii de tineri pregătiți să înceapă cursurile și să facă primii pași în viața studențească.

Proaspeții USM-iști au fost salutați de conducerea universității și de invitați de onoare, care le-au adresat mesaje de încurajare pentru noul parcurs academic.

În cuvântul său de deschidere, rectorul USM, Otilia Dandara, a transmis un mesaj de bun venit noii generații: „Dragilor noștri USM-iști, bobocii care trăiesc astăzi primii fluturi în stomac ai vieții de student: vă urăm un călduros bun venit! USM este mai mult decât o universitate; este o comunitate vie, locul în care ideile voastre vor căpăta formă. Cu perseverență, curaj și sprijinul cadrelor noastre didactice, aveți toate resursele pentru a atinge excelența și pentru a vă forma ca viitori lideri ai acestei țări.”

Prezent la eveniment, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun, i-a felicitat pe boboci pentru alegerea făcută, subliniind că USM este una dintre cele mai bune și mai mari instituții de învățământ superior din țară, și le-a urat succes în activitatea de studiu.

De asemenea, decanii facultăților au adresat gânduri bune noilor studenți, încurajându-i să trateze această etapă ca pe începutul carierei lor profesionale.

Bun venit la USM! Vă dorim un an academic plin de realizări!

Published Вторник сентября 1st, 2026

Объявления и пресс-релизы

Vizita partenerului lider de proiect la Universitatea de Stat din Moldova și diseminarea rezultatelor proiectului Algae4FishRo-Md

În perioada 14–16 august 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita de lucru a conducătorului proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production...

START noului an de studii: Ședință festivă pentru studenții anului I

Dragi studenți ai anului I, Septembrie este aproape, iar odată cu el începe un nou capitol: un an universitar plin de provocări, prietenii noi și amintiri...

35 de ani de Independență a Republicii Moldova!

Ziua de 27 august ne amintește de valorile care ne definesc: libertatea, democrația și dorința de a ne construi propriul viitor. Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved