Institutul de Zoologie din cadrul Universității de Stat din Moldova marchează anul acesta 65 de ani de activitate științifică. Cu această ocazie, instituția organizează, în perioada 10-11 septembrie 2026, cea de-a XI-a ediție a Conferinței Internaționale a Zoologilor, desfășurată sub genericul „Sustainable Use and Protection of Animal World” (Valorificarea rațională și protecția lumii animale), dedicată jubileului aniversar.

La deschiderea oficială a evenimentului, rectorul USM, prof. univ., dr. hab. Otilia Dandara, a transmis un mesaj de felicitare din partea întregii comunități academice, evidențiind contribuția esențială pe care o are Institutul de Zoologie al USM în dezvoltarea cercetării de profil și în conservarea biodiversității.

Pe parcursul celor două zile, programul include sesiuni plenare dedicate unor teme de actualitate — de la studiul fluturilor și al speciilor invazive, până la monitorizarea ecologică a lacului de acumulare Costești-Stânca și cercetări din domeniul paleontologiei. Ulterior, activitățile vor continua pe secțiuni tematice chiar la sediul institutului.

Participanții vor avea ocazia să viziteze și două expoziții speciale: una dedicată academicianului Ion Ganea, fondatorul școlii naționale de ornitologie, iar cealaltă axată pe speciile de lilieci din Republica Moldova și Armenia.

Manifestarea reunește cercetători, profesori și specialiști din domeniu, oferind un cadru excelent pentru schimbul de experiență și lansarea unor noi parteneriate științifice internaționale.

Published Четверг сентября 10th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Un nou succes al cercetării aplicative la USM: rezultate vizibile în implementarea unui proiect de transfer tehnologic

Universitatea de Stat din Moldova implementează cu succes proiectul de transfer tehnologic intitulat „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice...

Rezultatele intermediare ale sesiunii de bază sunt deja disponibile!

Acum ai de făcut: 1. Găsește-te în listă: https://admitere.usm.md/?page_id=126&lang=en 2. Pregătește actele în original: https://admitere.usm.md/?page_id=864&lang=en 3. Vino în perioada 08-12 august la USM, pe str. Alexei...

Noi direcții de colaborare în cercetarea economică, dezvoltate la Universitatea de Stat din Moldova

Dezvoltarea oportunităților de cooperare academică pe dimensiunea cercetării economice a fost subiectul central de discuție în cadrul întrevederii prorectorului USM, Igor Șarov, cu profesori ai unor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved