27 de absolvenți ai programului de recalificare profesională „Biblioteconomie și știința informării” au primit certificatele de absolvire în cadrul ceremoniei festive, desfășurată la Universitatea de Stat din Moldova.

Evenimentul a celebrat finalizarea unei etape importante de formare profesională și a reunit absolvenți, cadre didactice și reprezentanți ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC) și ai Centrului de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC). Ceremonia a evidențiat importanța învățării pe tot parcursul vieții și a dezvoltării competențelor necesare pentru adaptarea la transformările din domeniul biblioteconomiei și științei informării.

Decanul FJȘC, Victoria Bulicanu a adresat un mesaj de felicitare absolvenților, urându-le succes profesional și deschidere spre învățarea continuă: „În spatele fiecărui certificat de absolvire se află mult mai mult decât ore de studiu și evaluări, se află curajul de a începe ceva nou, perseverența de a învăța și dorința de a transforma cunoștințele în noi oportunități profesionale.”

Prezentă la eveniment,  Lidia Kulikovski, dr., conf. univ., președinta Comisiei de evaluare finală a subliniat în discursul său valoarea învățării pe tot parcursul vieții și importanța investiției permanente în dezvoltarea profesională: „Recalificarea profesională reprezintă nu doar dobândirea unei noi calificări, ci și o oportunitate de a valorifica experiența profesională acumulată și de a o integra într-un nou domeniu de activitate.” 

Inga Cernat, lector universitar și coordonator al programului de recalificare, a remarcat relevanța crescândă a profesiei de bibliotecar în contextul dezvoltării societății informaționale și al proceselor de digitalizare. Aceasta a subliniat faptul că societatea are nevoie de specialiști capabili să ghideze cetățenii în identificarea, selectarea și utilizarea critică a informațiilor.

Programul de recalificare „Biblioteconomie și știința informării” a oferit participanților posibilitatea de a-și dezvolta cunoștințele și competențele necesare pentru activitatea în domeniul informării și documentării, al gestionării resurselor informaționale și al serviciilor moderne de bibliotecă.

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă al USM contribuie, prin programele sale de formare profesională continuă, la promovarea culturii învățării pe tot parcursul vieții și la facilitarea accesului adulților la noi oportunități de dezvoltare profesională.

Published Понедельник сентября 21st, 2026

Объявления и пресс-релизы

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​