Senatorii USM s-au întrunit ieri, 29 septembrie, într-o nouă ședință a Senatului Universității de Stat din Moldova, în cadrul căreia au fost dezbătute și aprobate mai multe subiecte esențiale pentru buna desfășurare a activității universitare, dezvoltarea relațiilor internaționale și sprijinirea comunității academice.

Ședința a fost deschisă de rectorul Otilia Dandara, care a felicitat angajații USM cu ocazia aniversării a 80 de ani de la fondarea instituției. 

Printre cele mai importante decizii adoptate în cadrul ședinței se numără:

  • Modificarea Organigramei USM prin introducerea unei noi structuri — Oficiul pentru Studii Juridice Europene USM — PARIS 1 PANTHEON SORBONNE (OSJE), raportată de rectorul Otilia Dandara.
  • Șefa Centrului de Ghidare în Carieră și Relații cu Piața Muncii, Natalia Tofan, a prezentat Planul de acțiuni al Centrului pentru anul universitar 2026–2027, precum și procedurile operaționale aferente.
  • Președintele Comisiei Electorale Universitare, Tatiana Mihailov, a prezentat rezultatele alegerilor pentru două funcții vacante de membru al Senatului USM din partea structurilor de suport, fiind actualizată componența Senatului pentru mandatul 2025-2030.
  • Au fost aprobate 3 programe de microcalificare: Managementul proiectelor, leadership și training aplicativ în educație fizică și sport; Bazele teoretico-metodice ale fitnessului; Bazele teoretico-metodice ale fitness-aerobicii.
  • Prorectorul Maria Hămuraru, a raportat cu privire la prefinanțarea proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”. De asemenea, la raportul șefului Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic, Sergiu Dobrojan, s-a aprobat modificarea echipei proiectului de transfer tehnologic privind regenerarea cernoziomurilor arabile.
  • Șefa Departamentului Managementul Calității, dr., conf. univ. Violeta Cotilevici, a prezentat procedura actualizată privind planul individual al cadrului didactic. La rubrica Diverse, prorectorul Georgeta Stepanov a abordat subiectul alocării orelor la disciplina „Perfecționarea măiestriei sportive” pentru pregătirea studenților-sportivi participanți la competițiile interuniversitare.

Universitatea de Stat din Moldova își continuă misiunea de a promova excelența academică, și de a-și extinde parteneriatele internaționale, prin oferirea condițiilor optime de dezvoltare a studenților și cadrelor didactice.

Published Среда сентября 30th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Deschiderea Salonului Internațional de Carte „Bookfest”, ediția 2026

Anul universitar începe cu cel mai așteptat eveniment dedicat iubitorilor de lectură — Salonul Internațional de Carte „Bookfest”. Timp de cinci zile (02-06 septembrie), vizitatorii vor...

Toate informațiile utile pentru un student USM-ist — într-un singur loc!

Dragi studenți ai anului I, Vă invităm să accesați platforma student.usm.md, unde sunt concentrate toate informațiile utile, necesare pentru un #StudentUSM-ist! Aici găsiți detalii despre: cazarea...

Start în carieră: Proaspeții USM-iști au marcat începutul anului universitar 2026-2027

E 01 septembrie. Un nou an de studii începe la Universitatea de Stat din Moldova. Astăzi, comunitatea noastră academică i-a întâmpinat pe studenții anului I în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​