Universitatea de Stat din Moldova continuă să aducă cercetarea academică în mijlocul comunităților locale. Pe 24 octombrie, USM a organizat workshop-ul „Economie și cultură. Legendele ne duc la Fălești: acasă la oameni buni și gospodari”, un eveniment desfășurat la Fălești, dedicat valorificării moștenirii istorice și formării specialiștilor în educația patrimonială.

Inițiativa aparține conf. univ., dr. Mihail Băț, profesor la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul USM, și s-a desfășurat în cadrul programului de masterat al aceleiași facultăți. Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Muzeul Raional de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi” (reprezentat de directoarea Rodica Railean) și Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport a Consiliului Raional Fălești (condusă de Tatiana Paladi).

Integrată în seria de proiecte „Descoperim patrimoniul cultural al Republicii Moldova”, întâlnirea a reunit studenți, masteranzi, manageri culturali, reprezentanți ai autorităților locale și promotori ai culturii. Subiectul central a vizat necesitatea pregătirii unor specialiști bine calificați, capabili să răspundă provocărilor actuale: protejarea patrimoniului, dezvoltarea turismului cultural, digitalizarea colecțiilor și elaborarea de politici publice accesibile.

Prin astfel de acțiuni, USM își asumă și promovează responsabilitatea față de memoria istorică, demonstrând că patrimoniul cultural — aflat la intersecția dintre istorie, drept, economie și educație — reprezintă un pilon esențial pentru dialogul social și reziliența comunităților.

Published Понедельник октября 26th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Cercetarea academică a USM în sprijinul comunităților locale: Workshop dedicat patrimoniului cultural, desfășurat la Fălești

Universitatea de Stat din Moldova continuă să aducă cercetarea academică în mijlocul comunităților locale. Pe 24 octombrie, USM a organizat workshop-ul „Economie și cultură. Legendele ne...

Instruire în domeniul tehnologiilor digitale avansate și al inteligenței artificiale pentru funcționarii publici, organizată la USM cu sprijinul Ambasadei SUA

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, desfășoară în perioada 26-30...

Sesiune de dialog între studenții noștri și reprezentanții ONU în Moldova despre pacea durabilă și diplomație

Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRISPA) a Universității de Stat din Moldova, este una dintre facultățile noastre care oferă un proces educațional modern...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​