Universitatea de Stat din Moldova este fortăreața învățământului superior din Republica Moldova. Este instituția care s-a remarcat prin performanță, tradiție și prestigiu. În acest an, 1 octombrie este o cifră simbol pentru USM, dar și pentru întreaga comunitate.

În suita manifestărilor dedicate celor 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova, timp de 3 zile, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC) a desfășurat Maratonul Jurnaliștilor și PR-iștilor, eveniment ce vine să promoveze valorile, principiile și credințele USM-iste.

Invitații primei zile au fost jurnaliști de televiziune George Iosip, Cristina Stamatin și Victoria Ocară, dar și actanți care au reprezentat segmentul portalurilor de știri, Victoria Dumbravă. Aceștia le-au vorbit studenților FJȘC despre viața de studenție, despre itinerarul profesional și despre importanța de a profesa jurnalismul în condiții oneste și corecte.

Pe 29 septembrie, Maratonul Jurnaliștilor și PR-iștilor a continuat cu invitați din presa tipărită și cea de agenție. Victoria Popa, fondatoarea ziarului Gazeta de Chișinău, Lilia Curchi, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Valeriu Vasilică, agenția de presă IPN, Constantin Olteanu, ziarul Săptămîna și Anatolie Golea, Infotag News Agency. Protagoniștii au vorbit despre valoarea și importanța studiilor în cadrul Universității de Stat din Moldova, despre specificul profesiei de jurnalist și despre respectarea cu strictețe a deontologiei profesionale.

În cea de-a treia zi, maratonul s-a încheiat cu discursuri ale jurnaliștilor din sfera radio, Cristina Popușoi, Radio Chișinău și Anna Ciuhnenco, producător și realizator de știri (limba rusă), Radio Moldova, dar și de la specialiștii din comunicare și PR, Ludmila Gurău, Managing Partner& Director de Strategie, compania de consultanță în comunicarea strategică QUBO Communications și Anna Ceban, specialist în comunicare, Misiunea Socială Diaconia.

Amintim că USM a fost fondată la data de 1 octombrie 1946, cu denumirea inițială de Universitatea de Stat din Chișinău. De-a lungul timpului și-a format o reputație impecabilă la nivel național și internațional. Crearea ei a constituit un pilon de bază pentru dezvoltarea și consolidarea învățământului superior din țară.

Published Четверг сентября 30th, 2021

Объявления и пресс-релизы

USM, lider pe plan național în clasamentul Webometrics „Transparent Ranking”

Participarea la clasamentele internaționale globale este unul dintre domeniile de dezvoltare strategice ale USM, care permite includerea eficientă a universității în mediul educațional internațional, coordonarea proceselor...

Modernizarea Bibliotecii Centrale a USM: donație de carte și echipamente din statul Carolina de Nord

Marți, 14 iulie 2020, în cadrul proiectului Parteneriatul bilateral Carolina de Nord — Republica Moldova, la Biblioteca Centrală a USM (BCU) a ajuns o donație de...

Susținerea publică a tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)”

Se anunță susținerea tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)” Candidat: Elena Arcuș-Jantovan  Conducători ştiinţifici: Sergiu Matveev, doctor în istorie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved