Astăzi, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației și a Profesorilor, rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), conf. univ., dr. Igor ȘAROV, prim-prorectorul pentru activitate didactică și studențească, prof. univ., dr. hab. Otilia DANDARA și prorectorul pentru activitate științifică și relații internaționale, conf. univ, dr. hab. Aurelia HANGANU au participat la ședința consiliului Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie și Asistență Socială (FPȘESAS).

Rectorul USM, Igor ȘAROV, a adresat un mesaj de gratitudine profesorilor FPȘESAS cu ocazia aniversării a 75-a de la fondarea Universității de Stat din Moldova și a Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ, menționând că: „Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie și Asistență Socială este o bijuterie a sistemului educațional din țara noastră, grație profesionalismului și devotamentului cadrelor didactice care activează în cadrul acesteia și care contribuie la elaborarea documentelor de politici educaționale la nivel național.”

În context, cu ocazia aniversării a 75-a de la fondarea Universității de Stat din Moldova, în semn de recunoștință pentru contribuția substanțială adusă la dezvoltarea instituției, responsabilitate, eficiență și dedicație în exercitarea atribuțiilor de serviciu, administrația USM a înmânat Diploma Onorifică a instituției, unui grup de angajați ai FPȘESAS.

Valentina Chicu, consilierul Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul educației și cercetării a felicitat profesorii FPȘESAS, care s-au învrednicit de înaltele distincții de stat „Ordinul de Onoare” și medalia „Meritul Civic” acordate de Președinție pentru merite deosebite în dezvoltarea învățământului universitar, contribuție substanțială la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare și  activitate metodico-științifică prodigioasă

Cu un mesaj de apreciere adresat cadrelor didactice a Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie și Asistență Socială și diplome de recunoștință a venit și președintele Sindicatului angajaților Universității de Stat din Moldova Efim CHILARI.

De asemenea, în cadrul ședinței a fost lansată monografia „Formarea competenței de reziliență climatică la adolescenți” de Gabriela DAMIAN-TIMOȘENCO și Valentina BODRUG-LUNGU. Lucrarea are la bază cadrul teoretic, care cuprinde abordări pluriaspectuale referitor la schimbările climatice, conceptul de reziliență și competență de reziliență climatică.

Secretarul de Stat al Ministerului Mediului, Iordanca – Rodica IORDANOV a menționat că monografia „Formarea competenței de reziliență climatică la adolescenți” reprezintă o lucrare de pionierat pentru Republica Moldova, care cu siguranță va contribui la elaborarea politicilor în domeniul mediului.

Published Вторник октября 5th, 2021

Объявления и пресс-релизы

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved