La data de 10 noiembrie 2021, Universitatea de Stat din Moldova (USM), Asociația Națională pentru Turism Receptor și Domestic și Efes Vitanta Moldova Brewery SA au semnat un contract de acordare/beneficiere de grant în cadrul Programului de Granturi Mici „Prietenește pentru tursim”.

Grantul obținut de USM va contribui la reabilitarea Observatorului astronomic din satul Lozova, raionul Strășeni, în cadrul căruia se preconizează crearea unor produse turistice noi și includerea acestora în alte trasee turistice conexe.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a menționat că prin dezvoltarea imaginii și reabilitării observatorului, Universitatea de Stat din Moldova urmărește dezvoltarea centrului științific pentru observări astronomice destinate studenților, masteranzilor, doctoranzilor și tuturor celor interesați, precum și valorificarea potențialului turistic al acestei destinații cu perspectiva includerii lui în traseul turistic „Dor de Codru”.

Decanul Facultății de Științe Economice, Maria HAMURARU a transmis sentimente de recunoștință și mulțumire sponsorilor acestui proiect pentru spiritul participativ de care au dat dovadă în realizarea acestui obiectiv important pentru dezvoltarea relațiilor interdisciplinare între specialitățile de studiu, precum și în consolidarea conexiunii cu piața muncii.

Menționăm că utilitatea observatorului astronomic rezidă în valorificarea acestuia în calitate de destinație turistică, obiect de studiu și bază de practică pentru studenții mai multor specialități.

Published Четверг ноября 11th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Celebrarea cunoașterii și a îmbătrânirii active: Cea de-a treia promoție a Universității Vârstei a III-a și-a primit diplomele de absolvire

În data de 04 iunie, la USM a avut loc Ceremonia de înmânare a diplomelor de absolvire a Universității Vârstei a 3-a, promoția a III-a. 92...

Finalizarea cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice” — un pas important în consolidarea capacităților administrative din Republica Moldova

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova a organizat, în perioada 2-5 iunie, cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, destinat consolidării competențelor...

La mulți ani tuturor celor care contribuie la cunoașterea, protejarea și valorificarea responsabilă a mediului!

Stimați colegi, studenți, cercetători și colaboratori ai Facultăților de Biologie și Geoștiințe; Chimie și Tehnologie Chimică și ai Institutelor de Ecologie și Geografie; Geologie și Seismologie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved