Studenții de la Filiera francofonă de la Facultatea de Drept a USM, au avut o întâlnire cu E.S., dl Graham Paul, Ambasadorul Franței în Republica Moldova, prim-consilierul Marc Ivarra și atașatul lingvistic, Alexandre Chavanne. La întâlnire au mai participat Vladimir Grosu, doctor în drept, conferențiar universitar și Vitalina Bahneanu, conferențiar universitar, coordonatoare a Filierei francophone, Marie Schleifer, profesor invitat în cadrul proiectelor AUF. 

Excelența Sa le-a povestit studenților care este rolul unei ambasade în menținerea relațiilor diplomatice dintre două state, cum este organizat procesul de muncă într-o misiune diplomatică și care sunt responsabilitățile Ambasadorului Franței în Republica Moldova. 

Ambasadorul Graham Paul a menționat, în context, că Republica Franceză a fost una dintre primele țări care a recunoscut independența Republicii Moldova, fapt ce a determinat dezvoltarea unor relații strânse și durabile. 

La rândul său, Vladimir Grosu a vorbit despre promovarea culturii și limbii franceze în contextul basarabean, contribuția semnificativă a Liceului teoretic român- francez „Gh. Asachi”, considerat inima Francofoniei la Chișinău, despre tradițiile claselor bilingve din țară și nivelul înalt de pregătire al absolvenților claselor bilingve. 

În intervenția sa, Vitalina Bahneanu s-a referit la situația actuală a Filierei francofone, a estimat oportunitățile, dar și unele dificultăți apărute, inclusiv identificarea unui mecanism de încurajare și motivare a studenților francofoni. 

Discuțiile au purtat un caracter multidimensional, fiind desbătute subiecte pe domeniul politic, economic, cultural. Studenții și-au exprimat satisfacția, dar și speranțele legate de studierea disciplinilor de profil în limba franceză. Tinerii francofoni au fost curioși să afle și ce întreprinde Guvernul francez, elita academică franceză pentru promovarea limbii franceze în concurență cu alte limbi de circuit internațional, inclusiv limba engleză. 

În cadrul acestei întâlniri, Serviciul Cultural a dat asigurări vizavi de disponibilitatea părții franceze de a acoperi taxa de înscriere a studenților francofoni, în valoare de 850 Euro, pentru participare la Concursul Internațional de Pledoarie, care se va desfășura în cadrul Fundației „Rene Cassin”, Strasbourg, Franța.

Published Пятница ноября 26th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Lansarea Școlii de vară în cadrul proiectului Jean Monnet

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică...

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved