În ajunul Zilei Naționale a României, Universitatea de Stat din Moldova (USM), cu susținerea financiară a Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova (DRRM) a inaugurat în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie (FIF) Centrul de Informare a României „Gheorghe Brătianu”. La eveniment au participat: rectorul USM, Igor ȘAROV; secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu; E.S. Daniel Ioniță, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, decanul FIF, Sergiu Matveev, cadre didactice și studenți

Obiectivul Centrului de Informare a României este de a promova, în mediul studențesc universitar din țara noastră, valorile românești recunoscute la nivel european și de a consolida identitatea culturală și lingvistică a românilor din Republica Moldova.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a adresat un mesaj de gratitudine Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova pentru suportul acordat la implementarea cu succes a mai multor proiecte comune în cadrul USM. „Centrul face parte din strategia de suport educațional al Facultății de Istorie și Filosofie privind cunoașterea și promovarea culturii și a civilizației românești în rândul studenților de la Istorie, Litere, Jurnalism, Relații internaționale, Filosofie și alte domenii conexe, în mod special, dar și a întregului corp studențesc și didactic din USM”.

Secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu a menționat că colaborarea dintre USM și DRRM este productivă, iar rezultatele nu întârzie să apară, inaugurarea Centrului de Informare a României fiind un exemplu concludent în acest sens. „USM are un rol important în promovarea culturii, tradițiilor și a identității românești în Republica Moldova. Drept urmare, am considerat oportună inaugurarea centrului în cadrul celei mai importante instituții de învățământ superior din stânga Prutului. Îmi doresc ca această colaborare instituțională dintre DRRM și USM să aducă la o apropiere dintre cele două țări, astfel încât cultura românească să fie consolidată în Republica Moldova.”

E.S. Daniel Ioniță, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova și-a exprimat bucuria de a fi prezent la lansarea Centrului de Informare a României în ajunul Zilei Naționale a României pentru a sublinia încă odată în plus valențele speciale ale relațiilor complexe dintre România și Republica Moldova, în care educația joacă un rol de excelență.

Decanul FIF, Sergiu Matveev a afirmat că în condițiile situației pandemice, constituirea unui Centru de Informare a României, dotat cu echipamente care să asigure activitatea membrilor la distanță, dar și a tuturor celor care vor dori să consulte materialele Centrului, este de o stringentă necesitate. „Ne dorim ca prin extinderea activității Centrului de Informare a României să reușim transformarea acestuia într-un centru interuniversitar de istorie, cultură și civilizație românească, prin afilierea mai multor instituții de profil din Republica Moldova și România.”

Centru de Informare a României este dotat cu mobilier și echipament multimedia precum: tablă interactivă tip monitor, sistem de captare video, scanner, sistem de automatizare audio-video etc. Activitatea Centrului va fi coordonată de către o echipă interdisciplinară, care va stabili și planul de activitate a acestuia.

Amintim că, în anul 2021, DRRM a susținut financiar și desfășurarea „Colocviului internațional Eugeniu Coșeriu-100”.

Published Вторник ноября 30th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Cercetători și doctoranzi ai USM — interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene

Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din...

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine în România — în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 21 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara și Excelența Sa, Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și...

Un alt curs organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, s-a încheiat cu succes

Cei 27 de participanți la programul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice” au beneficiat, în perioada 18-21 mai, de sesiuni intensive dedicate integrării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved