Astăzi, 8 decembrie, o delegație din mun. Reșița, România formată din primarul, Ioan POPA; directorul Colegiului Național „Traian Lălescu”, Luminița BROASCĂ; directorul Centrului Universitar „Babeș-Bolyai”, Adriane-Ionuț BICHESCU și consilierul pentru politici educaționale al Primăriei Reșița, Ildiko PATAKI însoțiți de pretorul sectorului Buiucani al mun. Chișinău, Vadim BRÎNZANIUC au vizitat Universitatea de Stat din Moldova (USM).

În cadrul vizitei, delegația din mun. Reșița a avut o întrevedere cu rectorul USM, Igor ȘAROV și prim-prorectorul, Otilia DANDARA, în vederea stabilirii relațiilor de colaborare în domeniul educației.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a menționat că Universitatea de Stat din Moldova are o frumoasă colaborare cu instituțiile de învățământ superior din România, iar extinderea acestei cooperări și cu instituțiile de învățământ din mun. Reșița reprezintă o nouă oportunitate pentru promovarea identității românești pe ambele maluri ale Prutului, prin diverse acțiuni educaționale atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice.

În context, rectorul Igor ȘAROV a vorbit despre prioritățile Universității de Stat din Moldova precum: modernizarea infrastructurii; formarea continuă a cadrelor didactice; cooperare academică internațională etc.

Participanții la întrevedere au identificat care ar fi domeniile de interes pentru ambele părți și anume: organizarea vizitelor de informare și documentare pentru studenți și cadrele didactice; participarea la diverse evenimente educaționale comune; cooperarea academică etc.

Menționăm că vizita delegației din mun. Reșița, România la Universitatea de Stat din Moldova este prilejuită de semnarea unui acord de înfrățire dintre mun. Chișinău și mun. Reșița.

Published Среда декабря 8th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Aviz privind susținerea tezei de doctor habilitat în științe economice

Universitatea de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei doctor habilitat în științe economice, cu tema: Metodologia contabilităţii şi raportării financiare ȋn contextul paradigmei inovaţionale...

Peste 50 de puieți de sakura „Yoko” au fost plantați la Grădina Botanică a Universității de Stat din Moldova

Peste 50 de puieți de sakura din varietatea „Yoko” au fost plantați astăzi, 10 martie, în Grădina Botanică a Universității de Stat din Moldova, în cadrul...

Studenții USM în vizită la Parlamentul Republicii Moldova

Viitorii juriști formați la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova au vizitat Parlamentul Republicii Moldova, unde au avut oportunitatea de a se familiariza...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved