Generozitatea inimilor USM-iste aduce bucuria sărbătorilor de iarnă și în sufletul persoanelor imobilizate la pat din sectorul Buiucani al capitalei.

Departamentul Contabilitate și Informatică Electronică al Facultății de Științe Economice și Departamentul Chimie al Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică s-au alăturat Campaniei de Crăciun „Cu drag din inimile USM-iste” dăruind produse alimentare, haine și alte bunuri neperisabile.

Darurile au fost transmise de către părintele Octavian MOȘIN familiilor în care sunt persoane imobilizate la pat și se află sub supravegherea Direcției Asistență Socială Buiucani.

Violeta DORUL, șefa Direcției Asistență Socială Buiucani a mulțumit reprezentanților Universității de Stat din Moldova pentru responsabilitatea socială de care dau dovadă, menționând că aceste daruri atât de necesare familiilor respective vor aduce cu siguranță magia sărbătorilor de iarnă în casele lor.

Menționăm că doritorii de a se alătura campaniei noastre pot dărui jucării, rechizite, cărți, fructe, dulciuri, alimente ambalate, haine și/sau încălțăminte, produse igienico- sanitare. Articolele vestimentare și/sau încălțăminte nu trebuie să fie neapărat noi, însă trebuie să fie într-o stare bună, să se preteze pentru un cadou de sărbători.

Cadourile pot fi aduse între orele 10:00 – 16:00 la Biserica „Întâmpinarea Domnului”. Pentru informații suplimentare îl puteți contacta pe Părintele Octavian MOȘIN la nr. de tel. 079481586 sau scrie un e-mail la următoarea adresă electronică: mosin.octavian@gmail.com

 

Published Среда декабря 29th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Pilonii comunității academice ai Universității de Stat din Moldova — se reunesc la Gala „Generații de Excelență” 2026, ediția I

Pentru prima dată în istoria Universității de Stat din Moldova, toate vârstele performanței academice s-au adunat pe aceeași scenă în cadrul primei ediții a Galei „Generații...

La mulți ani ASEM!

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova, transmite cele mai calde felicitări și gânduri de apreciere Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), cu prilejul...

USM, gazda reuniunii comune a Consiliilor Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova

Peste 60 de rectori și lideri universitari din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Universitatea de Stat din Moldova. Reuniunea Consiliilor Naționale ale Rectorilor de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​