Rectorul Universității de Stat din Moldova Igor ȘAROV a înmânat astăzi, 30 decembrie, Certificate de voluntariat, elevilor participanți la Tabăra de iarnă pentru tineri „Tu ești VOCEA USM”.

În deschiderea evenimentului, rectorul Igor ȘAROV le-a vorbit elevilor despre oportunitățile vieții de student la Universitatea de Stat din Moldova, activitățile care sunt organizate în cadrul instituției cu implicarea studenților și continuitatea Taberei de iarnă pentru tineri „Tu ești VOCEA USM”.

În context, rectorul a provocat tinerii la o discuție privind experiența trăită la Universitatea de Stat din Moldova, așteptări și rezultate.

Menționăm că pe parcursul celor trei zile, elevii au participat la diferite ateliere de discuții cu participarea președintei Asociației Generale a Învățătorilor AGIRoMd, Mariana MARIN, managerul Centrului de ghidare în carieră a USM, Aida COTRUȚĂ, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniel VODĂ și directorul Liceului Teoretic „Aristotel”, Pavel CERBUȘCĂ.

După ceremonia de înmânare a certificatelor de voluntariat, elevii însoțiți de părintele Octavian MOȘIN vor vizita Mănăstirea Curchi.

La Tabăra de iarnă pentru tineri „Tu ești VOCEA USM” au participat 40 de elevi din Liceul Teoretic ,,Pro Succes”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” și Liceul Teoretic „Mircea Eliade”. În continuare elevii vor fi implicați în acțiunile de voluntariat organizate de USM.

Published Четверг декабря 30th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Integritatea academică — prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în științe economice cu tema: Strategii de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved