Universitatea de Stat din Moldova, Oficiul managementul activității de cercetare şi protecţia elaborărilor ştiinţifice și Secția relații internaționale organizează în perioada 1 februarie — 1 martie 2022, SESIUNEA NAŢIONALĂ CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ  DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE STUDENŢEŞTI, EDIŢIA A XXVI-A.

Invităm toţi studenţii şi masteranzii din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, cât şi masteranzii din alte instituţii de învăţământ superior din ţară şi de peste hotare, să participe cu comunicări în cadrul atelierelor Sesiunii:

  • Științe ale naturii și exacte: Biologie şi Pedologie; Materiale avansate în chimie și biofarmaceutică; Chimie industrială și ecologică; Fizică şi inginerie; Matematică şi informatică.
  • Științe umanistice: Istorie; Filosofie și Antropologie; Limbi străine; Limba și literatura română;
  • Științe juridice și economice: Drept procedural; Drept penal; Drept public; Drept internațional și european; Drept privat; Ştiinţe economice,
  • Științe sociale: Comunicare și teoria informării; Teoria și practica jurnalismului; Psihologie; Ştiinţe ale Educaţiei; Sociologie și Asistenţă Socială; Relații Internaționale; Ştiinţe Politice și Administrative.

Comitetul științific şi Comitetul de organizare vor coordona pregătirea şi desfăşurarea lucrărilor Sesiunii.

Fiecare participant la manifestarea ştiinţifică poate fi autor la o singură lucrare, și se pot înscrie în cadrul Sesiunii naționale cu participare internațională de comunicări științifice studențești, Ediția a XXVI-a completând următorul formular.

Prezentarea comunicărilor se va efectua în formă de prezentare power point, raport sau poster în următoarele limbi: română, engleză, franceză sau rusă. Premianții Sesiunii vor prezenta articolele până la data de 10 martie 2022, conform cerinţelor, membrului Comitetului de organizare al atelierului la care au participat (moderatorul atelierului). Fiecare autor va recepționa versiunea electronică a culegerii de rezumate ale comunicărilor de la Sesiunea națională cu participare internațională de comunicări științifice studențești.

Comitetul de Organizare al Sesiunii naţionale cu participare internațională de comunicări ştiinţifice studenţeşti vă urează baftă şi mult succes!

Datele de contact ale Moderatorilor Sesiunii naționale cu participare internațională de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXVI-a

Orarul desfășurării Sesiunii

Cerințe privind întocmirea rezumatului

Published Среда января 26th, 2022

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova invită comunitatea academică la lansarea unui nou ghid dedicat integrității în cercetarea științifică.

Biblioteca Centrală a USM, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale (IDSI), organizează evenimentul de lansare a „Ghidului pentru identificarea și prevenirea practicilor prădătoare...

Institutul de Educație fizică și Sport/ USM a inițiat un nou program de microcalificare

A fost lansat un nou program de calificare parțială (microcalificare) ,,Masaj clasic și de remodelare corporală” cu durata de 180 ore (6 credite), dezvoltat de către...

Otilia Dandara — Noul rector ales al Universității de Stat din Moldova

Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (C.D.S.I.) al Universității de Stat din Moldova informează comunitatea academică și opinia publică despre rezultatele scrutinului pentru funcția de Rector al...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved