Facultatea Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice şi Administrative a USM, a demarat ediția a V-a a Zilelor Studentului FRIŞPA, care se va desfășura în perioada 21-25 februarie.

În cadrul evenimentului de lansare a Zilelor Studentului FRIŞPA, prim-prorectorul USM, Otilia DANDARA şi decanul facultăţii, Alexandru SOLCAN au remarcat că Zilele Studentului FRIŞPA, prin seria de activităţi practice pentru comunitatea studențească şi corpul didactic, a devenit o tradiție frumoasă.

Invitatul special al evenimentului de deschidere a fost vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihai POPUȘOI, care a prezentat o lecţie publică cu genericul „Prioritățile activității Parlamentului Republicii Moldova la etapa actuală”.

Oficialul a abordat actualitatea priorităţilor de guvernare şi a agendei instituţiei parlamentare în construcţia democraţiei din țara noastră, subliniind cât de importat este pentru tineri să cunoască provocările actuale în plan naţional şi regional. Demnitarul a invitat studenţii să se implice în viaţa publică a statului, afirmând că studenţii FRIŞPA sunt viitorul clasei politice din ţară.

Mihai POPUȘOI a mai menţionat că este absolvent FRIŞPA şi se mândrește că face parte din marea familie academică a USM.

La rândul lor, studenţii FRIŞPA au avut posibilitatea să-i adreseze vicepreședintelui Parlamentului o serie de întrebări privind combaterea corupției în Republica Moldova, situaţia actuală în regiunea transnistreană, criza energetică etc.

Ediția a V-a a Zilelor Studentului FRIŞPA, pe parcursul întregii acestei săptămâni, va reuni diverşi actori ai vieţii politice, diplomatice şi ştiinţifice.

Published Понедельник февраля 21st, 2022

Объявления и пресс-релизы

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​