Un alt speaker de valoare a susținut o Conferință în cadrul Zilelor Studentului FRIȘPA. Este vorba despre Daniel FUNERIU, High Level Advisor al Uniunii Europene pe lângă Guvernul Republicii Moldova, Ministru al Educației, Cercetării și Inovării din România (2009–2012). În calitatea sa de ministru al Educației, Cercetării și Inovării a promovat o modernizare cuprinzătoare a peisajului educațional din România, prin adoptarea unei noi legi a educației, a unei noi legislații în domeniul cercetării, a unor măsuri puternice anticorupție, precum și a transparenței, a luptei împotriva plagiatului și a alocării fondurilor de cercetare bazate pe performanță.

Tema discuției publice de astăzi s-a axat pe sistemul de educație din țara noastră și care ar fi mecanismele de îmbunătățire a acestuia. Argumentele și concluziile expuse de către Daniel FUNERIU au fost bazate pe cazul reformei educației din România.

Unul dintre subiectele abordate a vizat esența reformelor educaționale și corelația acestora cu bugetele din educație, dar și performața obținută în cadrul evaluărilor. FUNERIU a menționat despre două tipuri de schimbări: scimbare de tip ”expert” — de sus în jos și schimbarea de tip dezbatere, preferând-o pe cea de tip ”expert”, pentru că poate fi realizată mai rapid, totodată schimbările mari produse în sistem nu pot veni de la cei care sunt sistemul, a concluzionat expertul.

La final, Daniel FUNERIU a venit cu câteva sfaturi pentru tânăra generație: „Nu există o rețetă unică către succes, dar nu supraevaluați confortul; investiți în formarea voastră; fiți flexibili georgafic — uitați-vă la oameni, nu la pietre; nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domneșește într-însa”.

Conferința poate fi accesată aici.

Published Вторник февраля 22nd, 2022

Объявления и пресс-релизы

USM continuă Campania „Integritatea e alegerea ta”: a demarat al doilea tur pentru studenți

Universitatea de Stat din Moldova a dat startul celui de-al doilea tur al Campaniei de Informare și Conștientizare „Integritatea e alegerea ta”, dedicat studenților de la...

Un nou lot de carte pentru Biblioteca Centrală a USM — achiziționat cu sprijinul proiectului PÎSM

Biblioteca Centrală a Universității de Stat din Moldova a recepționat un nou lot de carte destinat, care cuprinde aproximativ 100 de titluri, achiziționate cu sprijinul subproiectului...

Dialog între mediul academic al USM și autoritățile centrale privind oportunitățile apelului de subproiecte pentru infrastructuri de cercetare

La Universitatea de Stat din Moldova s-a desfășurat o sesiune de informare dedicată apelului de subproiecte pentru infrastructuri de cercetare inițiat de Agenția Națională pentru Cercetare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved