Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor ȘAROV a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei la Chișinău, E.S. dna. Stella AVALLONE.

Principalul subiect al discuției a vizat noile perspective de colaborare dintre Universitatea de Stat din Moldova și instituțiile de învățământ superior din Austria.

În context, participanții la întrevedere au vorbit despre activitatea Bibliotecii Austriece din cadrul Facultății de Litere a USM.

Pe parcursul ultimilor ani, în parteneriat cu Biblioteca Austriacă, profesorii de limba germană ai Universității de Stat din Moldova au organizat mai multe evenimente pentru studenții de la Facultatea de Litere și Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. La fel, în incinta bibliotecii se organizează expoziții, lecții, seminare, prezentări de cărți, workshopuri și „movie nights”, diverse manifestări și evenimente culturale, la care participă reprezentanții Ambasadei Austriei, jurnaliști, scriitori din Austria, profesori și studenți de la USM și alte instituții de învățământ superior din țară.

În continuare părțile au discutat despre necesitatea eficientizării gestiunii fondului de carte, respectând  normele sistemului european, în cadrul bibliotecii.

Biblioteca Austriacă din Chișinău a fost deschisă în iunie 2002, fiind afiliată spațial și organizațional la Universitatea de Stat din Moldova. Stocul bibliotecii include aproximativ 5000 de cărți și reviste, ziare, CD și DVD,CD-ROM-uri și casete video. Biblioteca este susținută de Forumul Cultural Austriac din București și de Ambasada Austriei în Moldova.

Published Пятница марта 11th, 2022

Объявления и пресс-релизы

27 aprilie — Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova — simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved