Universitatea de Stat din Moldova a organizat, în calitate de coordonator, al doilea Atelier de lucru, în cadrul proiectului Erasmus+ „Enhancement of Quality Assurance in Higher Education System in Moldova – QFORTE”, număr de referinţă (618742-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP). Tema evenimentului — „Dialog privind politica națională și dezvoltarea sistemului instituțional de asigurare a calității”.

Din partea USM, în cadrul Atelierului au fost prezente: prim-prorectorul, Otilia DANDARA, șefa Secţiei Studii, Irina GÎNCU și membrii secției Managementul Calității.

În debutul evenimentului dr., Nadejda VELIȘCO, coordonatorul Proiectului „QFORTE”, a menționat că unul dintre principalele obiective ale acestui proiect este integrarea Republicii Moldova în SEÎS (Spațiul European de Învățământ Superior)/EHEA (European Higher Education Area) prin îmbunătățirea asigurării calității în sistemul de învățământ superior.

În cadrul Workshopuri-ului au fost abordate următoarele subiecte:

  • Analiza sistemelor actuale de asigurare a calității în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, prezentată de către Jan Philipp ENGELMANN și de către Natasa KRAMAR (reprezentanți ai CEENQA);
  • Recomandări privind reforma Metodologiei naționale privind acreditarea instituțională, prezentate de către președintele ANACEC, Andrei CHICIUC și reprezentatul CEENQA;
  • Modificări în Codul Educației al Republicii Moldova, prezentate de către Lilia PARHOMENCO, consultant principal în cadrul Ministerului Educație și Cercetării a Republicii Moldova.

Published Среда марта 16th, 2022

Объявления и пресс-релизы

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania — mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved