Pentru că vor să facă studii de calitate, care să le asigure o carieră de succes, aici în Republica Moldova, elevii instituțiilor de învățământ general din țară, au vizitat astăzi Universitatea de Stat din Moldova și s-au familiarizat cu mediul academic și viața studențească, devenind astfel student USM pentru o zi.

În prima parte a zilei, elevii au fost întâmpinați de către rectorul Igor ȘAROV și prim-prorectorul Otilia DANDARA, care le-au vorbit despre programele de studii universitare, marea comunitatea a USM și cât este de important să aleagă cea mai mare universitate din țară — Universitatea de Stat din Moldova pentru a-și face studiile.

După ședință, elevii au vizitat Muzeul USM, unde au rămas plăcut surprinși de multiplele exponate și nu au ratat ocazia să-și facă fotografii lângă impresionantele reptile, păsări și animalele expuse.

Elevii au descoperit și Centrul MEDIACOR din campusul universitar. Aici au vizitat sălile de producție, dotate cu echipament inovator, dar și inedit pentru piața autohtonă. Directorul MEDIACOR, Aliona MAXIMCIUC, le-a prezentat infrastructura de care dispune centrul și le-a vorbit despre multiplele posibilități de dezvoltare pe care le pot avea în cadrul MEDIACOR, dacă vor alege să aplice la USM.

Ulterior, însoțiți de către studenți, membri ai ASUSM, elevii au fost conduși la facultățile alese, unde au asistat la cursuri și au discutat cu decanii, profesorii și studenții facultăților USM.

Pe parcursul săăptămânii curente, elevii care s-au înscris la programul Student USM pentru o zi, vor participa la cursuri și activități de informare, organizate de către toate facultățile noastre.

Universitatea de Stat din Moldova îi așteaptă cu drag pe toți cei care doresc să facă parte din marea familie USM-istă și să aibă o viață studențească care merită trăită din plin!

Published Вторник марта 22nd, 2022

Объявления и пресс-релизы

Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova — în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul...

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs — Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved