Proiecte de dezvoltare a infrastructurii, digitalizarea serviciilor universitare, consolidarea relațiilor de colaborare cu partenerii naționali și internaționali, acreditarea a 20 de programe de studii,  menținerea în topul centrelor de formare continuă în domeniul educațional, îmbunătățirea cadrului normativ, dotarea cu echipamente TIC reprezintă unele din performanțele înregistrate de Universitatea de Stat din Moldova, în anul 2021.

Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor ȘAROV a prezentat ieri, 29 martie, membrilor Senatului, raportul de activitate a USM pentru anul 2021. Universitatea de Stat din Moldova a reușit și în anul 2021 să își reafirme rolul de lider în clasamentul instituțiilor de învățământ superior din țara noastră, conform datelor Ranking Web of Universities.

În anul 2021 afectat de pandemia COVID-19, și instituirea stării de urgență la nivel național și internațional, USM a gestionat starea de criză asigurând desfășurarea tuturor proceselor universitare. Pentru asigurarea unui proces constant de dezvoltare Universitatea de Stat din Moldova, a consolidat următoarele direcţii de dezvoltare strategică: promovarea identităţii şi imaginii USM; valorificarea potenţialului uman; asigurarea de condiţii garantate pentru studii de calitate; promovarea excelenţei în cercetare şi formarea tinerilor cercetători; crearea unui mediu universitar prietenos/favorabil studenţilor; deschidere şi cooperare academică internaţională; digitalizarea Universităţii de Stat din Moldova; modernizarea infrastructurii.

USM colaborează pe bază de acorduri bilaterale de cooperare în vigoare cu 123 instituţii de învăţământ superior şi de cercetare și organizații internaționale din 39 de ţări. În anul calendaristic 2021 au fost încheiate 23 acorduri de colaborare cu instituţii din 13 ţări.

La Universitatea de Stat din Moldova au fost implementate 108 mobilități academice cu finanțare externă. Prin urmare, studenții și colaboratorii USM au realizat 73 de mobilități academice internaționale outgoing și au găzduit 35 mobilități academice incoming de la universitățile partenere din țările de program.

Pe parcursul anului 2021 au fost implementate mai multe proiecte de dezvoltare a infrastructurii USM și anume: Centrul „Mediacor”; Centrul de Informare a României „Gheorghe Brătianu”; amenajarea laboratorului de televiziune Unda Liberă TV; Laboratorul de Mediere din cadrul Facultății de Drept etc.

Dezvoltare digitală a USM a fost orientată spre  realizarea a patru obiective strategice majore precum: dezvoltarea Infrastructurii digitale; dezvoltarea spațiului Informațional Instituțional; formarea competențelor digitale ale cadrelor didactice universitare și dezvoltarea structurilor universitare, responsabile pentru dezvoltarea digitală a instituției.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a mulțumit întregii echipe pentru efortul depus la realizarea fiecărei acțiuni în parte subliniind faptul că doar împreună prin eforturi conjugate vom reuși să asigurăm dezvoltarea Universității de Stat din Moldova.

Published Среда марта 30th, 2022

Объявления и пресс-релизы

O delegație a Universității de Stat din Moldova a participat la un program de formare intensivă despre economia circulară, desfășurat în Graz, Austria

Universitatea de Stat din Moldova face pași importanți pentru a-și moderniza programele de studii conform cerințelor pieței muncii din Europa. Între 27 și 29 aprilie 2026...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene „Inteligența artificială, human enhancement și bioetica drepturilor: provocările secolului XXI”

Departamentul de Filosofie și Antropologie a găzduit pe 27 aprilie, cea de-a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene. Evenimentul, intitulat „Inteligența artificială, human enhancement și...

Priorități academice, studențești și instituționale — subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved