Refugiații ucraineni cazați în Căminul nr.19 au fost, astăzi, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova, unde au avut o întâlnire cu rectorul Igor ȘAROV.
Refugiații, în mare parte mame cu copilași, au mulțumit pentru tot suportul acordat de administrația USM și de către voluntari. Aceștia au spus că sunt profund impresionați și recunoscători pentru ajutorul oferit de cetățenii Republicii Moldova poporului ucrainean și că nu vor uita niciodată bunătatea cu care au fost primiți în țara noastră.
La rândul său, Igor ȘAROV i-a asigurat că în scurt timp vor fi suplinite utilitățile și bunurile de care mai au nevoie și anume frigidere, cuptoare cu microunde ș.a.
Totodată, rectorul USM a invitat copiii refugiaților să participe la un spectacol prezentat de către artiștii Circului din Chișinău.
După întâlnirea cu rectorul USM, refugiații au vizitat și Muzeul universitar. Aici, ghidul le-a făcut o descriere a exponatelor, iar copiii au admirat cu entuziasm animalele și păsările expuse.
Totodată, refugiații încearcă să se facă utili și se implică în activitățile zilnice ale Centrelor unde sunt cazați. La sfârșitul săptămânii trecute, refugiații au ajutat la lucrările de salubrizare a curții Căminului nr.6 al USM.
De la începutul războiului în Ucraina, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit circa 3000 de refugiați.
























Română
English

