În cadrul lunii Francofoniei, lectorii de limbă franceză din universitățile membre ale Agenției universitare a Francofoniei din Republica Moldova și Georgia și-au unit forțele pentru a crea o platformă de dialog între studenții francofoni din cele două țări. Produsul acestei colaborări este o revistă online, redactată în limba franceză, cu titlul „Les Correspondances” / „Corespondențe”.

În acest context, studenții de la Facultatea de Drept, Filiera francofonă, Facultatea de Litere și Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, ghidați de Marie Schleifer și Thaïs Thiburs, lector de limba franceză în Republica Moldova, au elaborat  texte jurnalistice originale care au fost publicate pe paginile revistei. Textele prezintă subiecte de actualitate ce țin de interesele tinerilor.

Centrul universitar francofon al Universității de Stat din Moldova exprimă gratitudine și felicitări tinerilor francofoni creativi care au contribuit la realizarea acestei reviste: Adrianna Grecu, Ala Cebanu, Alexandra Moraru, Andreea Tataru, Ariadna Chirtoacă, Corina Pelin, Cristina Catanoi, Daniela Mogîldea, Dorina Princu, Elena Bulgar, Elena Scripnic, Katerina Stepanov, Mădălina Zaporojan, Marcelina Simion, Maria Lupașcu, Mariana Cernalev, Mihaela Balamutovschi, Olesea Stavilă, Olga Boiciuc, Olga Brega, Sergiu Lupușor, Tatiana Grosu, Teodora Breazu, Valeria Gatman.

De asemenea, adresăm mulțumiri Marie Schleifer și Thaïs Thiburs, lectori de limbă franceză din Republica Moldova, pentru idee și ghidare profesională, precum și Agenției universitare a Francofoniei în ECO, Biroului național AUF – Moldova și Alianței franceze din Moldova pentru susținerea proiectului „Soutien au dispositif du français à visée professionnelle”.

Pentru mai multă informație, vă rugăm să accesați linkul:

www.auf.org/nouvelles/actualites/les-correspondances-moldo-georgiennes-belle-collaboration-intraregionale-en-eco

Revista poate fi vizualizată, accesând linkul: www.fr.calameo.com/auf/read/006118391ffeb9640391c

Published Вторник апреля 12th, 2022

Объявления и пресс-релизы

Doctoranzii Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM au finalizat un program de formare intensivă în domeniul politicilor publice, susținut de experți din România

Un grup de doctoranzi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al Universității de Stat din Moldova a finalizat un program intens de...

O delegație a Universității de Stat din Moldova a participat la un program de formare intensivă despre economia circulară, desfășurat în Graz, Austria

Universitatea de Stat din Moldova face pași importanți pentru a-și moderniza programele de studii conform cerințelor pieței muncii din Europa. Între 27 și 29 aprilie 2026...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene „Inteligența artificială, human enhancement și bioetica drepturilor: provocările secolului XXI”

Departamentul de Filosofie și Antropologie a găzduit pe 27 aprilie, cea de-a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene. Evenimentul, intitulat „Inteligența artificială, human enhancement și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved