Universitatea de Stat din Moldova a fost gazda Conferinței științifico-practică națională cu participare internațională dedicată Codului administrativ al Republicii Moldova la 3 ani de la aplicare. Evenimentul s-a desfășurat astăzi, 14 aprilie, în incinta Centrului MEDIACOR.

Conferința a fost organizată de către Departamentul Drept procedural al Facultății de Drept în parteneriat cu Asociația Judecătorilor din Moldova și Uniunea Avocaților din Moldova cu suportul media acordat de Juridice Moldova.

Juriștii din mediul academic, reprezentanții autorităților publice, avocații interesați, judecători specializați, dar și masteranzi, doctoranzi, studenți s-au focusat pe probleme-cheie ale unei legi avangardiste.

Evenimentul a fost deschis de către rectorul USM, Igor ȘAROV, președinta Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea STAMATI, secretarul de stat al Ministerului Justiției, Veronica MIHAILOV-MORARU etc.

„Toate  profesiile sunt  în continuă dezvoltare și stringența unor instruiri continuii este determinată de dinamica timpului. În domeniul jurisprudenței este cu atât mai necesar să fim în ritmul schimbărilor legislative. Și colectivul Facultății de Drept USM este nucleul gândirii juridice și a schimbărilor progresive.”,  a afirmat rectorul USM, Igor ȘAROV.

Președinta Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea STAMATI a menționat că tema conferinței este actuală, în contextul în care Parlamentul Republicii Moldova a constituit un grup de lucru  în vederea revizuirii și modificării unor norme din Codul administrativ. „Lucrările acestei conferințe, cu siguranță își vor aduce aportul la cristalizarea unor idei ce țin de necesitățile îmbunătățirii Codului administrativ.”, a subliniat oficialul.

La rândul său, secretarul de stat al Ministerului Justiției, Veronica MIHAILOV-MORARU a vorbit prin prisma experienței personale despre avantajele și carențele întâlnite în procesul implementării Codului administrativ. În context, secretarul de stat a subliniat că este binevenită ideea organizării unui asemenea eveniment cu un spectru larg de participanți din sistemul de drept, care vor prezenta niște concluzii argumentate și constructive.

Menționăm că evenimentul a avut o dublă conotație, constituind o modalitate de pilotare a instruirii continui interprofesionale în domeniul dreptului.

Published Четверг апреля 14th, 2022

Объявления и пресс-релизы

Bursele Serviciului German de Schimb Academic (DAAD)

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) oferă şi anul acesta burse pentru absolvenţii (respectiv pentru studenţi în an terminal) tuturor disciplinelor. Burse: Master:  pentru absolvenții tuturor disciplinelor Cine poate aplica:...

Anunț privind admiterea la Catedra militară a USM

Pentru anul de studii 2020-2021, Catedra militară a Universității de Stat din Moldova organizează admitere la cursul de instruire militară. Durata instruirii este de 4 luni...

Limba prieteniei la USM: dezvoltarea calităților profesionale în dezamorsarea conflictelor în cadrul Școlii de toamnă

Astăzi, luni 14 septembrie, în Sala Senatului a Universității de Stat din Moldova a avut loc deschiderea oficială a Școlii de toamnă „Minoritățile etnice în spațiul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​