Reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului – Ceslav PANICO, Avocatul Poporului (Ombudsman) și Maia BĂNĂRESCU, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, au întreprins o vizită la Facultatea de Drept a USM.

În cadrul acesteia, la inițiativa studenților, a fost încheiat un Acord de colaborare între Facultatea de Drept a USM și Oficiul Avocatului Poporului, care stabilește obiectivele și principiile generale privind inițierea, organizarea și coordonarea proiectelor, activităților comune de instruire și informare a mediului academic și a celui studențesc în domeniul promovării drepturilor omului.

Cu această ocazie, avocații au susținut o lecție publică dedicată promovării drepturilor omului în comunitate, instruirea juridică a cetățenilor și sporirea culturii drepturilor omului.

La eveniment au participat cadre didactice de la Facultatea de Drept și un grup de studenți, membri ai organizațiilor studențești – Consiliul Studențesc al Facultății de Drept ,,Asociația Studenților în Drept», ELSA USM și ELSA (The European Law Students Association, Republic of Moldova).

Conducerea Facultății de Drept a USM a salutat inițiativa studenților de a pune bazele unei  colaborări cu Oficiul Avocatului Poporului, care le va oferi posibilitatea să participe la proiectele de voluntariat ce țin de informarea juridică a populației, explicarea drepturilor și a obligațiilor reglementate de actele normative naționale și internaționale, prevenirea generală a încălcării drepturilor omului în Republica Moldova etc.

Ombudsmanii și-au exprimat deschiderea pentru antrenarea cadrelor didactice/ studenților/masteranzilor/doctoranzilor în activitățile practice plaificate în cadrul Oficiului.

Published Вторник апреля 26th, 2022

Объявления и пресс-релизы

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 — 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică — prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved