Anual la 15 mai, este marcată Ziua Internațională a Familiei. În acest sens, astăzi, 12 mai, Centrul MEDIACOR a Universității de Stat din Moldova a găzduit Conferința științifico-practică „Perspectivele de dezvoltare a familiei în contextul urbanizării”. Scopul conferinței a fost de a reitera importanța instituției familiei și necesitatea abordării multidimensionale a acesteia, inclusiv din perspectivă socială și educațională, în vederea asigurării stării de bine a membrilor familiilor, în special în contextul pandemiei COVID-19.

La eveniment au participat: rectorul USM, Igor ȘAROV, secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Felicia BECHTOLDT, cadre didactice și studenți.

Subiectele abordate în cadrul discuțiilor au vizat: rolul digitalizării în vederea reconcilierii vieții de familie cu cea profesională a femeilor din țara noastră, urbanizarea din perspectivă feministă și oportunitățile de parteneriate în coeziunea familiei prin prevenirea VBG/VF.

De asemenea, în cadrul conferinței au fost prezentate rezultatele Studiului Generații și Gen.

Sărbătorirea Zilei Internaționale a Familiei în 2022 are drept obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu referire la importanța politicilor urbane durabile și prietenoase familiei.

În Republica Moldova, începând cu anul 2010, Ziua Familiei este consemnată ca sărbătoare la nivel național pe data de 15 mai.

Published Четверг мая 12th, 2022

Объявления и пресс-релизы

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Apel de participare la Școala Regională „Acțiune Climatică și Drepturile Omului” l 12–17 octombrie 2026

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Global Campus of Human Rights și programul regional GC Caucasus, invită studenții, cercetătorii, tinerii profesioniști, reprezentanții societății civile...

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al USM desfășoară o nouă campanie de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău”

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al Universității de Stat din Moldova a dat startul unei noi campanii de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău” (raionul Rezina)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved