Biserica „Întâmpinarea Domnului” a Universității de Stat din Moldova a fost gazda lansării de carte — „Psaltirea Maicii Domnului în versuri”, semnată de Alexandra Tkacenko-Nagnibeda, doctor conferențiar universitar la Departamentul Matematică a USM.
La eveniment au participat: parohul Bisericii USM, Octavian Moșin dr. în istorie, conf. univ., slujitorii Bisericii Ortodoxe din Moldova, reprezentanți ai Societății Culturale „Apollon”, profesori, precum și credincioși creștini care au primit în dar câte un exemplar de carte.
Seara duhovnicească a debutat cu un recital de pricesne închinate Maicii Domnului și cântări pascale, în interpretarea corului Apostolițele Sfântului Spiridon, de pe lângă biserica Sf. Spiridon din Chișinău, conducător prezvitera Magdalena Bortă.
„Psaltirea Maicii Domnului în versuri” editată recent, în condiții grafice de excepție, este o lucrare inedită închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Autoarea, Alexandra Tkacenko-Nagnibeda, a așternut în versuri catismele Psaltirii Maicii Domnului, cântare de laudă închinată Preasfintei Fecioare Maria, ce nu face parte din Canonul Bisericii, dar care, totuși, timp de mai multe secole a mângâiat credincioșii ortodocși. Or, noua apariție editorială – Psaltirea Maicii Domnului în versuri reprezintă un balsam pentru sufletul oricărui creștin, mai ales în clipele grele ale vieții.
Lucrarea este distribuită gratuit tuturor celor care caută alinare în rugăciune la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.






Română
English

