Română
English
Domnul Sergiu PAVLICENCO, student al Facultății de Limbi Străine a USM, specialitatea „Limba și literatura spaniolă”, între anii 1966-1969, apoi transferat la Facultatea de Filologie a Universității de Stat „M. V. Lomonosov” din Moscova, pe care o absolvă în 1972 și revine la USM.
- Tradițional, discipolii USM sunt cei care asigură piața muncii cu profesioniști, specialiști cu o înaltă pregătire academică. Care au fost oportunitățile Dvs. de angajare și cum v-ați acomodat necesităților practice ale profesiunii?
Angajarea mea în câmpul muncii a fost puțin neobișnuită. După absolvirea, în anul 1972, a secției de Filologie Romano-Germanică, specialitatea „Limba și literatura spaniolă” a Facultății de Filologie a Universității de Stat „M. V. Lomonosov” din Moscova, m-am întors în Moldova, unde nu mă aștepta nimeni. Ministerul Învățământului, care m-a trimis pentru continuarea studiilor la cea mai prestigioasă universitate din fosta URSS și care trebuia să-mi ofere un loc de muncă, nici nu era la curent cu revenirea mea. Mi-au propus un loc de profesor de limba spaniolă în câteva școli, pe care îl refuzase absolvenții de spaniolă ai USM din acel an. Cu alte cuvinte, trebuia să merg acolo, unde nimeni nu dorise. Nici nu-mi imaginasem că, pentru a preda limba spaniolă într-o școală dintr-un sat îndepărtat de capitală, trebuia să obțin o pregătire academică la cea mai mare Universitate din Moscova. Nu am acceptat și am venit la USM, pentru că doream să lucrez aici. Mă specializasem la literatura spaniolă și universală, la sugestia conferențiarului D. K. Țarik (venit la Universitatea din Moscova la niște cursuri de perfecționare când eu încă eram acolo student), care mi-a fost profesor când studiam la USM și care mă asigurase că la Chișinău existau destui specialiști în domeniul lingvisticii romanice, dar nu și în domeniul literaturilor străine. Nici catedra de literatură universală de atunci, nici cea de filologie spaniolă nu aveau posturi vacante. Drept că un post vacant la catedra de literatură universălă, în locul arhicunoscutului profesor L. A. Caț (Lev Cezza) era, dar nu mi l-au propus. Mi-au oferit doar niște ore de literatură universală, iar decanul Facultății de Limbi Străine de atunci, E. A. Tcaciov, mi-a propus postul de laborant la cabinetul lingofonic al facultății cu un salariu de 70 de ruble (salariul unei femei de serviciu era de 60 de ruble). Însă nu am ezitat și am acceptat, doar ca să lucrez la USM… Am lucrat un an ca laborant, am mai avut în acel an și un accident (o fractură la coloana vertebrală) și peste abia un an am fost angajat în calitate de lector la catedra de literatură universală a Facultății de Filologie, cum se numea, pe atunci, Facultatea de Litere. Și fiindcă doream să încep lucrul chiar din vară, am mai avut o experiență. Am fost numit mai mare peste un grup de studenți care lucrau vara, pentru a beneficia de un loc în cămin, în blocul III, ce urma a fi dat în folosință la 1 septembrie 1972. Le dădeam de lucru și îi supravegheam. Acolo am cunoscut-o pe viitoarea mea soție, studentă la franceză. Și o ultimă experiență din acea vară a fost postul provizoriu, de vreo lună cred, de intendent al blocului III, din care constructorii încă nu plecase, iar cei de la Biologie și de la Limbi Străine abia începeau mutarea la noile locuri de muncă. Mare vânzoleală era, se aducea mobilier, îl luam în primire, cum se spune, îl închuiam în săli, mă temeam să nu-l fure, eram „materialino otvetstvennyi”, ce mai! Și mai și angajam femei „vahtiorșe” la bloc… Așa a început activitatea mea la USM. Dar eram fericit că lucram la universitate.
- Performanța și excelența academică sunt apreciate și la mare căutare. Absolvirea USM-ului v-a marcat traseul profesional?
Am spus mai sus că mi-am început studiile la USM, unde am învățat trei ani, apoi am fost transferat pentru a le continua la Universitatea „M. V. Lomonosov” din Moscova, unde am repetat anul III, dată fiind diferența de programe și am susținut suplimentar niște colocvii și examene pentru anii I și II, iar în 1972 am absolvit Secția de Filologie Romano-Germanică a Facultății de Filologie și am revenit în Moldova. Răspunzând la întrebare, pot spune că pe mine m-au marcat două universități: Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „M. V. Lomonosov” din Moscova. Ambelor universități le datorez enorm de mult în ceea ce privește performanța și excelența academică, despre care afirmați că sunt apreciate și la mare căutare. Iar referindu-mă strict la specialitatea mea, pot spune cu mândrie că în primii trei ani de studii la USM am căpătat cunoștințe excelente în domeniul limbilor romanice, mai ales sub aspectul vorbirii libere, iar în ceilalți trei ani de studii la Universitatea „M. V. Lomonosov” din Moscova am aprofundat cunoștințele teoretice în domeniul literaturii spaniole și universale, astfel încât atunci când am început, în 1972, cariera universitară, lăsând la o parte modestia, eram inițiat suficient de bine în materie de filologie romano-germanică. Toată viața mea profesională – de iată aproape jumătate de secol (cursurile ținute de-a lungul anilor, cele două doctorate, ascensiunea, dacă se poate spune, de la un laborant până la profesor universitar și la șef de catedră) – a rămas profund marcată de cele două universități, la care m-am format și care m-au format ca om și ca specialist.
- Tinerețea și studenția sunt perioade absolut extraordinare, dinamice în viața unui om. Ce amintiri aveți Dumneavoastră din anii de studenție din cadrul Universității de Stat din Moldova?
Nu mă voi referi la anii de studenție de la Moscova, plini și aceștia de multe de toate. În ceea ce privește anii de studenție din cadrul USM, ar fi multe de spus și multe amintiri ar putea fi evocate. Eram tineri, unii erau și frumoși, dar eram cu toții plini de elan, de optimism, visători și prietenoși. Eram o grupă mică, de 10 studenți, cum erau toate grupele de la limbi străine. Aveam un conducător de grupă minunat, pe inimosul și multîndrăgitul de noi toți profesorul Ion Dumbrăveanu, tânăr și el atunci, care ne-a fost ca un adevărat părinte. El ne-a inițiat în spaniolă. Țin minte că nu puteam propunța sunetul „ce”, „ci”, „z”, la o lecție venise și decanul facultății Vitalie Sorbală, și toți râdeau de mine, că scoteam prea mult limba printre dinți la pronunțarea acestor sunete, visam apoi noaptea că mă dau afară de la universitate… Cu timpul am depășit acest „defect”, dar și altele la limba franceză, că eu la școală învățasem limba germană. Dar câte participări am avut la conferințe în cadrul societății științifice studențești („SNO”) la diferite discipline! Mi-a rămas în minte comunicarea la latină cu titlul „Evoluția prepoziției super în limbile romanice” (pe care am păstrat-o și care mi-a prins bine și la Moscova pentru două lucrări de curs, cum se numeau lucrările de sfârșit de an, spre bucuria prof. R. A. Budagov, care îmi propunea să mă specializez la lingvistica romanică). Iar pe lângă lecții, aveam o intensă viață extracurriculară: serate, concerte, „KVN”-uri, zilele facultății, competiții de tot felul. La Casa de Cultură a USM cântam în corul universității, condus de maestrul Eugeniu Macaleț. Mai cântam cu toată grupa în spaniolă, mergeam la dansuri, îndeosebi la „medinstitut”. Ce să mai vorbim! Dar și învățam toți și învățam bine. Sala de lectură de la etajul 3 a Bibliotecii Naționale (atunci îi spuneam „Krupskaia”) era a doua noastră casă. Până și întâlnirile le fixam, dacă nu la monumentul lui Ștefan cel Mare, atunci la „Krupskaia”. Dar câte amintiri sunt legate de „lucrul în colhoz”, unde adesea ne cunoșteam cu adevărat și unde profesorii ne cunoșteau în altă ambianță. Ar trebui foarte mult spațiu pentru atâtea amintiri…
- Studiile și formarea profesională se datorează iscusinței și măiestriei profesorilor. Care dintre aceștia și prin ce v-au marcat pe parcursul anilor de studenție?
Profesorii constituie un capitol aparte în viața fiecăruia dintre noi, fie că e vorba de cei din școală, fie că e vorba de cei de la universitate. Pur și simplu, pe profesorii universitari îi cunoaștem la o altă vârstă și îi apreciem după criterii puțin diferite. Am avut profesori buni la spaniolă (Vitalie Sorbală, Ion Dumbrăveanu, Nicanor Rusu, Esther Llanos-Riesgo), la latină (Natan Grinbaum, care mi-a pus „automat”, cum se spunea atunci, examenul la latină), la introducere în știința literaturii (Boris Chiroșca), la introducerea în lingvistică (Vladimir Zagaevschi și Faina Cojuhari) și la alte discipline. Dar m-au marcat, în mod special, Ion Dumbrăveanu și Dmitri Țarik, ultimului datorându-i specializarea în domeniul literaturii spaniole și universale, inclusiv prin contribuția sa la realizarea primei teze de doctorat, susținute la Universitatea din Moscova deja cu alți profesori, prin sfaturile și îndrumările oferite pe parcursul mai multor ani în cadrul catedrei de literatură universală, ajungând să fim colegi și prieteni. Până și unele „apucături profesorești”, în toate sensurile posibile, mi le-am însușit și chiar le-am preluat de la el în activitatea mea profesională.
- Pasiunea pentru domeniul filologieiadaugă valoare pregătirii profesionale. De unde vine pasiunea Dumneavoastră pentru limbi și literaturi ?
Vocația de puțin dascăl (în ambele sensuri ale cuvântului), dar și de puțin artist le-am moștenit, probabil, de la părinții mei, și mama, și tata cântau frumos, de uimeau lumea din sat prin vocile lor. Iar eu în copilărie aveam un joc preferat: înscenarea lângă poartă sau sub gardul din drum, împreună cu copiii vecinilor, a diferitelor „botezuri, cununii, înmormântări”, încât lumea se oprea să asculte mai ales partitura „preotului”, rolul fiind interpretat cu multă pasiune și exactitate bisericească de către „Seriojică”. Trăiam nu departe de biserică, bunica și mama mă luau des la biserică și memorizam, de copil, pasaje întregi din ceea ce spunea sau cânta preotul la botez, cununie, înmormântare, sfințirea caselor etc. Mai țin bine minte că de prin clasa a noua apăruse gândul de a mă face profesor de limba germană, căci în școala din satul meu Puhăceni (Anenii Noi) atunci se preda germana ca limbă străină. Mă împăcam bine cu profesoara de germană, care mă ajuta, imi împrumuta cărți, adică mă „medita”, cum se spune în prezent. O fată din satul nostru, a cărei mamă era nemțoaică, plecase să învețe germana la Bălți, că atunci profesori de limba germană se pregăteau numai la Institutul Pedagogic din Bălți. Acolo doream să merg și eu. Studiam suplimentar foarte mult. Îmi făcusem o cheie de la clasa noastră și după amiază veneam la școală, mă încuiam în clasă și îmi închipuiam că sunt profesor de germană și predam diferite teme în fața clasei pustii, scriam pe tablă exemple, declinări, conjugări. Profesoara de germană îmi dăduse o carte de gramatică a limbii germane, în care totul era explicat numai în germană, de unde învățam, scriam pe tablă, apoi verificam și așa mă pregăteam ca să dau la germană la Bălți. Și doar o simplă întâmplare m-a adus la Chișinău la universitate (atunci era doar o universitate, actuala USM). O altă fată din sat intrase la USM la matematică cu vreo doi ani mai înainte și mi-a spus că la universitate la spaniolă puteai susține examenul de admitere la orice limbă străină, iar spaniola o începeai de la zero. Și așa am renunțat la germană, dar și era mai departe de casă, trebuia să trec prin Chișinău ca să merg la Băiți, mai pe scurt – am venit la spaniolă. Eram medaliat cu argint și trebuia să susțin pe nota 5 doar limba germană, ceea ce s-a și întâmplat și iată așa am fost admis la spaniolă. Era și ceva romantic, visam să ajungem cine știe ce ambasadori, traducători, ce mai – oameni mari… Și trebuie să spun că din școală mi-au plăcut limbile și literaturile, participam la toate concursurile, seratele, olimpiadele de limbi și literaturi, încercam să citesc nu doar fragmentele, ci operele literare în întregime, când era vorba de romane, nuvele, poeme, piese. Mi-a plăcut și am considerat dintotdeauna că în viață este extrem de important să faci ceea ce iți place, să mergi la lucru cu plăcere, nu ca la corvoadă, indiferent de cum ești remunerat. Poate asta și m-a făcut să rămân fidel acestei profesii și acestei universități. Iată că o jumătate de secol împlinește peste un an de când activez la USM.
- Vă mai aduceți aminte de ce ați ales USM și cât de ușor a fost să fiți admis la studii?
Parțial am răspuns mai sus la această întrebare. Vorba e că eu vin dintr-o familie de oameni simpli, fără mari studii (doar câteva clase „la români”) și nu a avut cine să-mi explice ce să aleg. Rămas fără tată din clasa a șasea, fiind cel mai mare într-o familie cu șase copii, am avut, totuși, consimțământul mamei să învăț mai departe, că trebuia mai curând să încep a lucra, iar mama, ca multe mame, nu dorea să fiu profesor, ci doctor. Despre cât de ușor a fost, voi spune că nu a fost deloc ușor. În anul 1966, când am venit la universitate, terminaseră școala medie două promoții: ultima cu 11 clase și prima cu 10 clase. Practic era vorba de o dublare a „abiturienților”, plus cei care încercau a doua, a treia oară, așa cum am avut eu o colegă venită trei ani la rând la spaniolă și nu s-a lăsat până nu și-a văzut visul împlinit. Nu mai țin minte exact, dar au fost mai mult de 10 candidați pentru un loc. Și mai fusese deschisă atunci ziaristica, iar mulți elevi de la sate nici nu prea știau asta. Veronica Sudacevschi (Gărbălău) era secretar responsabil al comisiei de admitere și mă îndemna să dau actele la ziaristică, dar eu am insistat că numai la spaniolă și basta. Și am susținut primul examen la germană pe nota 5, ca și colegul meu, Dumitru Melenciuc, medaliat cu argint și el, și transferat apoi, ca și mine, peste trei ani, la Moscova. Dar el optase pentru engleză (aș fi putut și eu să aleg engleza, că tot de la zero începea, și azi aș fi fost „la modă”, dar am optat pentru spaniolă, însă nu regret).
- Ați devenit o personalitate notorie din republica noastră. Cum ați reușit să îmbinați studiile și să vă bucurați de tinerețe?
Sincer să fiu, nu știu cum am reușit această îmbinare. Post-factum, multe se pot spune, multe se pot ticlui de la înălțimea vârstei. Dar cred că voința și perseverența, munca și dorința de a demonstra că și tu poți face ceva în acestă viață, mai ales când îți place și când crezi că o faci nu numai pentru tine personal, ci și pentru alții. Și dacă te gândești că în tinerețe nu aveai ceea ce ai azi. Nu aveai un salariu mare, nu aveai locuință, o duceai cumva de la leafă până la leafă, ani la rând nu ieșeai din datorii, dar vorba vine: per aspera ad astra. Tinerețea este o adevărată comoară a fiecărui om, trebuie doar să dorești și să știi cum să beneficiezi de ea.
- Studenții și absolvenții sunt barometrul performanțelor USM. Ce impresii aveţi despre Alma Mater în prezent?
Niciodată nu am regretat că mi-am legat soarta de Universitate. Aici am început și aici cred că am să îmi și închei acitivitatea mea profesională. Am fost martorul unei bune părți din cei 75 de ani ai istoriei universității noastre. S-au succedat rectori, decani, șefi de catedre. Păstrez multe amintiri, unele mai plăcute, altele, poate, mai puțin plăcute, dar toate fac parte din viața mea. Astfel, rectorul Alexei Medvedev, când eram student eminent la anul I sau II, mi-a făcut cadou un plic cu ceva ruble și o cămașă de „baică” (molton)?, rectorul Artiom Lazarev m-a îndemnat să mă însor cu o fată din oraș ca să-mi rezolv „problema locativă”, cu rectorul Boris Melnic am ajuns conferențiar universitar, cu rectorul Gheorghe Rusnac am devenit profesor universitar, cu rectorul Gheorghe Ciocanu s-a început „hăcuirea” catedrei de literatură universală, cu rectorul Igor Șarov – voi mai vedea… Asta, așa printre altele. În ceea ce privește barometrul performanțelor mele la USM, – dar și, de ce nu? – ale USM cu mine, voi menționa doar câteva lucruri mai importante. Pentru că eram la USM student eminent, am fost transferat pentru continuarea studiilor la Universitatea de Stat „M. V. Lomonosov” din Moscova, iar după absolvirea acesteia am revenit la USM și cred că nu am dezamăgit Universitatea. Aici am parcurs calea de la laborant la profesor universitar și șef de catedră, de aici am fost motivat să susțin teza de doctor și de doctor habilitat. Aici am desfășurat o apreciată activitate didactică și – pe potriva capacităților mele – o activitate de cercetare, aici am scris o mulțime de articole, studii, manuale, materiale didactice și cărți, devenind și membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, aici am deschis primul și singurul, deocamdată, în Republica Moldova, doctorat la literatura universală și comparată, de aici am fost propus pentru conferirea ordinului „Gloria Muncii”. Sunt mândru de aceste performanțe, cred că și USM se mândrește cu ele. Sper să nu fi exagerat nimic.
- În timpul de față, sistemul educațional din țară urmează un anume model, concentrat doar pe dezvoltarea de competențe. La ce să apeleze tinerii pentru a găsi un echilibru între presiunea de a deveni un specialist necesar pe piața muncii și pasiunea pentru un anume domeniu, chiar dacă e mai puțin căutat, solicitat?
Aceasta este, poate, cea mai dureroasă problemă, cu care se confruntă studenții noștri, în special, filologii. Trăim alte vremuri și piața muncii nu mai este cea de altă dată. Iar echilibrul de care vorbiți este greu de realizat, dar nu și imposibil. Universitatea formează nu numai competențe, ea continuă să ofere și cunoștințe. Și fiecare tânăr trebuie să aspire la această îmbinare a plăcutului cu utilul, care, din păcate, cere și anumite sacrificii. Este o adevărată artă capacitatea fiecăruia de a armoniza utilul cu plăcutul, iar noi încercăm, în măsura posibilităților noastre, să le sugerăm viitorilor specialiști căile de realizare a acestei armonizări.
- Din perspectiva experienței valoroase a activității Dvs., ce sfaturi le-ați putea da actualilor și viitorilor studenți pentru a-și construi reușit istoria vieții lor?
Trebuie să fim realiști și să înțelegem că sfaturile noastre nu totdeauna au sorți de izbândă. E ușor a da sfaturi, mult mai grea este confirmarea justeței lor, mai ales într-o lume atât de dinamică și imprevizibilă ca cea în care ne este dat să trăim. Important este – pentru a-ți construi reușit viața – îmbinarea plăcutului cu utilul, despre care vorbeam mai sus. Acesta este sfatul meu – fiecare să își urmeze vocația. Studenții actualui și viitori trebuie să conștientizeze că nu moda sau cererea de astăzi pe piața muncii le va asugura o viață fericită, ci faptul că în viață trebuie să faci ceea ce îți place. Să fiu înțeles corest: nu e vorba de plăceri trecătoare.
- USM împlinește anul acesta 75 de ani de la fondare. Ce mesaj vreți să transmiteți Almei Mater – Universitatea de Stat din Moldova?
Noi suntem trecători, Universitatea are o viață mai lungă, iar noi, toți universitarii, încercăm să contribuim la performantele ei, dorim să lăsăm câte o urmă cât mai adâncă în istoria ei. Doresc ca USM să prospere, să atingă noi culmi și noi realizări, să rămână și în continuare cea mai importantă Universitate!