Centrul Mediacor, USM a organizat în perioada 15-20 octombrie Conferința de postproducție cinema și media, Fix it in Post și a reunit specialiști în postproducție din Spania, Argentina și Canada, care lucrează la efectele speciale din „Spider-Man”, seriale Marvel și Netflix.

La eveniment au participat studenți, cadre didactice și cei interesați de film, cinema, efecte speciale, producție video și montaj, reprezentanții studiourilor de creație și producție video, design și motion design, precum și ai echipelor de marketing care colaborează cu studiouri de producție.

În total, în cadrul Conferinței au fost invitați nouă speakeri, cinci dintre care vin de peste hotare, mai exact din Canada, Argentina, Spania și Ucraina.

Unul dintre aceștia a fost Oscar Olarte Ruiz, cofondatorul MR Factory — un studio cu sediu în Argentina și Spania, specializat în producție VR. Echipa sa a lucrat pentru „The artist” — filmul care a luat Oscar, dar și pentru branduri mari precum Playstation, Netflix și altele.

Alături de Oscar Olarte Ruiz, pe scena conferinței au urcat David Mantecón, Valeria Railean și Alexandr Dysenko & Stanislav Ravskyi, dar și specialiștii în postproducție din Chișinău, care s-au afirmat și la nivel internațional, demonstrând că e posibil să lucrezi la proiecte mari și de acasă, din Moldova: Ștefan Nahaba și Alex Știrbu (Racketa Production/ASTI Studio), Maxim Baraliuc @maxbaraliuc (MADS Studio) și Ilya Crestincov — Baselight Color Artist (CPost).

În cadrul Conferinței au avut loc și două ateliere de lucru în laboratoarele Universității de Stat din Moldova: Sound Effects și Visual Effects.

Fix it in Post este prima și singura Conferință de postproducție cinema și media din Moldova care a revenit în ediție offline după doi ani de pauză.

Published Четверг октября 20th, 2022

Объявления и пресс-релизы

O nouă generație de jurnaliști și specialiști în comunicare a absolvit USM

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova a celebrat un moment important pentru comunitatea academică — ceremonia de înmânare a...

Promoția 2026 – un nou început pentru absolvenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Într-o atmosferă plină de emoție și bucurie, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova a celebrat ceremonia...

Ședință de monitorizare a implementării proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”

La data de 7 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”, din partea Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved