Pe data de 24 martie 2021, Departamentul Drept Privat al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova în colaborare cu Biroul Asociat de Avocați „Bivol Soțchi & Partners” au organizat Masa rotundă: Abordări legale privind sistemul public de asigurări sociale ale liberilor profesioniști din domeniul justiției”. Această activitate a fost dedicată celebrării a 75 de ani de la fondarea USM.

În cadrul dezbaterilor au fost abordate următoarele subiecte:

— Novele în legislația din domeniul asigurărilor sociale;

— Asigurări sociale versus asigurări medicale;

— Evaluarea contribuțiilor liber profesioniștilor din domeniul justiției la sistemele publice de asigurări sociale și identificarea opțiunilor posibile pentru a asigura incorporarea acestora în sistemele generale publice de asigurări sociale.

La evenimentul online au participat membrii Departamentului Drept privat, reprezentanții facultății, avocați, notari, mediatori, doctoranzi, masteranzi, studenți etc.

La deschiderea evenimentului decanul Facultății de Drept, domnul Serghei Brînză, doctor habilitat, profesor universitar a relatat: „Tematica mesei rotunde este, într-adevăr, una actuală și de maximă importanță, mai ales că, relativ recent, au intervenit modificări substanțiale în politica bugetar-fiscală privind contribuțiile ce sunt achitate din 01.01.2021 la bugetul asigurărilor sociale, precum și de spectrul prestațiilor de asigurări sociale de care vor beneficia liber profesioniștii din domeniul justiției”.

În același context, domnul Sergiu Băieșu, doctor în drept, profesor universitar în cadrul Departamentului Drept Privat a relatat despre necesitatea continuării reformelor pe acest segment, în vederea identificării soluțiilor optime.

Masa rotundă a fost moderată de către domnul Nicolae Sadovei, doctor habilitat, profesor universitar și doamna Aliona Chisari-Rurak, doctor în drept, lector universitar, șef interimar al Departamentului Drept Privat.

O informație amplă cu referire la evaluarea contribuțiilor liber profesioniștilor din domeniul justiției la sistemele publice de asigurări sociale și identificarea opțiunilor posibile pentru a asigura incorporarea acestora în sistemele generale publice de asigurări sociale, a fost prezentată de către dna Inna Soțchi, doctorandă, șefa Biroului Asociat de Avocați „Bivol, Soțchi& Partners”.

Activitățile din cadrul mesei rotunde au avut scopul de a stimula transferul de informații științifice și profesionale, deținute de teoreticieni și practicieni privind sistemul public de asigurări sociale, de a discuta acțiuni privind îmbunătățirea mecanismului asigurărilor sociale, precum și de a consolida legăturile teoriei cu practica.

Published Понедельник марта 29th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Activitatea științifică și rezultatele Institutului de Matematică și Informatică — discutate în cadrul Consiliului de Administrație

Principalele direcții de activitate, rezultatele științifice și perspectivele de dezvoltare ale Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” au fost discutate astăzi, 17 martie, în cadrul...

Trend ascendent stabil și atractivitatea programelor de studii oferite de universitate — concluziile rezultatelor sesiunii de iarnă 2025-2026

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Universității de Stat din Moldova, au fost examinate rezultatele sesiunii de iarnă pentru anul de studii 2025–2026, precum și...

Alți peste 160 de elevi din instituțiile publice din capitală au vizitat Universitatea de Stat din Moldova

Tot mai mulți tineri interesați de Universitatea de Stat din Moldova aleg să viziteze sediul instituției pentru a descoperi oferta educațională, procesul de admitere și avantajele...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved