Tradițional, în fiecare an, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative organizează Zilele Studentului FRIȘPA, un program amplu de conferințe și dezbateri cu personalități naționale și internaționale. Evenimentul oferă studenților oportunitatea de a analiza perspective asupra domeniilor social, politic și democratic, în dialog direct cu invitații speciali.

În deschidere, prorectorul pentru activitatea științifică, Georgeta Stepanov, i-a încurajat pe tineri să fie curajoși și să adreseze întrebări, subliniind importanța accesului la informații din surse primare și a formării unei gândiri critice încă din perioada studiilor universitare.

La rândul său, decanul FRIȘPA, Alexandru Solcan, le-a urat mult succes în cadrul activităților organizate și i-a încurajat să valorifice fiecare oportunitate de dialog și învățare.

#1. Prima conferință a fost susținută de Generalul, Valeriu Troenco, ex-ministru al Apărării al Republicii Moldova, în contextul marcării a 34 de ani de la începutul conflictului armat de pe Nistru. Activitatea se înscrie în seria evenimentelor dedicate Zilei Memoriei și Recunoștinței.

#2. Cea de-a doua conferință a fost susținută de directorul executiv Promo-LEX, Ion Manole, care a abordat tema „Reintegrarea regiunii transnistrene: provocări privind drepturile omului”, oferind o analiză aplicată asupra dimensiunii juridice și umanitare a procesului de reintegrare.

În următoarele săptămâni vor avea loc noi conferințe și întâlniri cu invitați din diverse domenii. Fiți cu ochii pe noi pentru a afla programul și numele următorilor speakeri ce vor vizita USM-ul! 

Published Понедельник марта 2nd, 2026

Объявления и пресс-релизы

Peste 30 de participanți la ședința Clubului „Leadership Educațional”, cu profesorul Vladimir Guțu invitat special

Peste 30 de studenți de la ciclurile de licență și master, doctoranzi și cadre didactice ale USM au participat la ședința Clubului studențesc de opinii și...

Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Dong Zhihua, a susținut o conferință publică dedicată studenților USM

La Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 26 martie, o conferință publică susținută...

Expertiza USM, valorificată în cadrul atelierului „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, organizat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova

Un grup de cercetători din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat la atelierul de lucru „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, care...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved