Universitatea de Stat din Moldova are plăcerea de a găzdui, în zilele de 10 și 12 aprilie, desfășurarea celei de-a VI-a ediții a Conferințelor București-Chișinău.
Evenimentul are menirea de a dezbate subiecte esențiale privind identitatea culturală în Europa, impactul integrării europene asupra valorilor și diversității culturale, provocările și oportunitățile pe care acestea le oferă.
Conferința a fost deschisă prin mesajele de salut a rectorului USM, prof. univ., dr., Igor Șarov și prin intervenție online, a rectorului Universității din București, prof. univ., dr., hab., Marian Preda.
Ediția curentă a conferinței reunește cercetători, cadre didactice și experți din domenii variate – cultură, educație, politică – pentru a discuta despre importanța consolidării identității culturale într-o Europă interconectată.
În sesiunea plenară, vor fi prezentate comunicările „Identitatea națională și culturală. Probleme și teorii actuale”, susținută de către vice-președintele Academiei Române, acad., prof. univ., dr., Mircea Dumitru și „Identitatea lingvistică a românilor din Republica Moldova în perspectiva cercetării internaționale (sfârșitul sec. XX – începutul sec. XXI), susținută de către rectorul USM, prof. univ., dr., Igor Șarov.
Participanții vor avea ocazia de a explora și dezbate perspectivele privind rolul culturii în definirea identității naționale și regionale în contextul european într-o perioadă de schimbări rapide și interdependență crescută.
Cu ocazia deschiderii Conferinței, în holul etajului II al blocului central USM, este vernisată expoziția „Regina Maria- Regina Marii Uniri”.
Cei interesați pot urmări transmisiunea pe canalul oficial de YouTube: https://youtube.com/live/

Published Friday April 11th, 2025

Announcements and Press Releases

Conferința științifică internațională jubiliară cu genericul „Paradigme moderne în dezvoltarea economiei naționale și mondiale”, ediția a XV-a

La 30-31 octombrie 2020, în cadrul Facultății de Științe Economice a USM, a fost organizată conferința științifică internațională jubiliară cu genericul „Paradigme moderne în dezvoltarea economiei...

VYTAUTAS MAGNUS UNIVERSITY, LITHUANIA – MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚII USM

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, VYTAUTAS MAGNUS UNIVERSITY, LITHUANIA, oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului academic...

SĂPTĂMÂNA FILOSOFIEI LA USM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Filosofiei, Departamentul Filosofie și Antropologie organizează: SĂPTĂMÂNA FILOSOFIEI LA USM În perioada 16-21 noiembrie 2020, Departamentul Filosofie și Antropologie organizează o serie de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved