Forfotă mare astăzi la Universitatea de Stat din Moldova. Instituția noastră a fost luată cu asalt de cei peste 1000 de liceeni din municipiul Chișinău, care au vizitat USM în cadrul campaniei „Student USM pentru o zi”.

Studenții și cadrele universitare i-au ghidat pe elevi și i-au informat despre ofertele educaționale de la cele 11 facultăți a Universității de Stat din Moldova.

Sala Senatului, Aula Regina Maria și alte amfiteatre universitare au fost neîncăpătoare pentru elevii, dornici să se familiarizeze cu mediul academic și cu viața studențească. Prorectorii și decanii USM le-au vorbit despre programele de studii universitare, despre marea comunitatea a USM și despre cât este de important să aleagă cea mai mare universitate din țară – Universitatea de Stat din Moldova pentru a-și face studiile de licență.

Însoțiți de către studenții USM, membri ai ASUSM și profesori, liceenii au fost conduși la facultățile alese, devenind Studenți USM pentru o zi, unde au asistat la cursuri și au discutat cu decanii, profesorii și studenții facultăților USM.

Universitatea de Stat din Moldova îi așteaptă cu drag pe toți cei care doresc să studieze serios, să facă parte dintr-o comunitate universitară consolidată și să aibă o viață studențească care merită trăită din plin!

Published luni, 6 martie 2023

Anunțuri și Comunicate

Specialiști din mai multe țări participă la Conferința Internațională „Geografia – Perspective Europene”, găzduită de USM

Cercetători, cadre didactice și specialiști din Republica Moldova, România și alte țări europene se reunesc la Universitatea de Stat din Moldova în cadrul Conferinței Internaționale „Geografia...

Universitatea de Stat din Moldova participă la Forumul Internațional al Rectorilor Universităților, desfășurat în China

Universitatea de Stat din Moldova este reprezentată, în perioada 9-22 iunie 2026, la Forumul Internațional al Rectorilor Universităților, desfășurat în Republica Populară Chineză, dedicat îmbunătățirii capacității...

Cadre didactice și tineri cercetători, instruiți în evaluarea programelor publice la USM

S-a încheiat cu succes o nouă sesiune a cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM, cu sprijinul Ambasadei...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved