O nouă generație de absolvenți ai Facultății de Fizică și Inginerie (FFI) sunt pregătiți pentru a se încadra în câmpul muncii. Ieri, 27 iunie, au fost înmânate diplomele de Licență și Master pentru cei 106 proaspeți absolvenți. La evenimentul festiv au participat: prim-prorectorul, Otilia DANDARA, decanul  FFI, Liliana DMITROGLU, șeful Departamentului Fizică Aplicată și Informatică, Sergiu VATAVU, șeful Departamentului Fizica Teoretică „Iu. Perlin”, Denis NICA, cadrele didactice și membrii familiilor absolvenților.

Prim-prorectorul USM, Otilia DANDARA a adresat un mesaj de felicitare absolvenților pentru reușitele academice obținute, care le vor deschide căi noi de dezvoltare profesională și personală și i-a îndemnat să-și continue studiile la Universitatea de Stat din Moldova.

Decanul  FFI, Liliana DMITROGLU a remarcat reușitele excelente obținute de absolvenți, chiar dacă studiile au fost preponderent online pentru programele de master.

Mesaje de felicitare au fost transmise și de cadrele didactice prezente la festivitate care au invitat absolvenții să se alăture familiei FFI, devenind membri ai Asociației Absolvenților Facultății de Fizică și Inginerie.

Promoția 2022 a Facultății de Fizică și Inginerie este reprezentată de licențiați în Fizică, Tehnologia informației și Inginerie și managementul calității și masteranzi în Fizica teoretică, Tehnologii informaționale în modelare, Tehnologii informaționale în educație și Procedee și metode de măsurare în ingineria mediului.

Published marți, 28 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine în România – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 21 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara și Excelența Sa, Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și...

Un alt curs organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, s-a încheiat cu succes

Cei 27 de participanți la programul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice” au beneficiat, în perioada 18-21 mai, de sesiuni intensive dedicate integrării...

Fondul Internațional Visegrad și perspectivele cooperării regionale, în atenția comunității academice USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 21 mai,  prelegerea publică susținută de Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad,  dedicată...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved