Șapte studenți din Germania care au studiat limba română în cadrul Școlii Internaționale de Vară „Minorități naționale în Europa de Est”, organizată de Universitatea de Stat din Moldova (USM) în colaborare cu Moldova – Institut Leipzig (MIL), au primit astăzi, 12 septembrie, certificatele de participare.

Documentele au fost înmânate de către rectorul USM, Igor Șarov în cadrul unei ședințe de totalizare a Școlii de Vară, în prezența vicepreședintelui MIL, Vasile Dumbrava.

Igor Șarov a menționat că Școala de Vară moldo-germană constituie o platformă inedită de a face cunoscute limba, cultura, tradițiile și obiceiurile Republicii Moldova tinerilor din Europa.

La rândul lor, studenții germani au spus că au trăit experiențe unice în cadrul acestei Școli de Vară, învățând limba română prin descoperirea culturii și tezaurului istoric și academic al țării noastre.

Școala de vară s-a desfășurat în perioada 25 august – 12 septembrie 2022 și a inclus include un șir de întâlniri a tinerilor germani cu profesori universitari și reprezentanţi ai instituţiilor de stat din Republica Moldova, în cadrul cărora au studiat limba română și au discutat despre: limbă și istorie, migrație, minorități etnice etc.

Școala de vară moldo-germană se desfășoară anual, începând cu anul 2009 și a fost inițiată de către preşedintele Moldova-Institut Leipzig, profesorul şi academicianul Klaus Bochmann, cu scopul de a crea o punte de legătură între tinerii din ambele ţări, sporind astfel interesul studenţilor şi doctoranzilor din Germania pentru Republica Moldova şi pentru limba română.

 

Published luni, 12 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul...

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs – Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved