Universitatea de Stat din Moldova își continuă drumul spre modernizare și dezvoltare. În ajunul împlinirii a 76 de ani de la fondare, senatorii USM au discutat marți, 27 septembrie, despre realizările comunității universitare și proiectele de perspectivă.

În cadrul ședinței, rectorul USM i-a felicitat pe membrii Senatului pentru contribuția zilnică la consolidarea mediului academic al universității, îndemnându-i să ia parte în continuare la fortificarea Universității de Stat din Moldova.

De asemenea, rectorul a vorbit despre realizările reușite până în prezent, dar și despre proiectele în derulare.

Astfel, pe parcursul anului curent a fost asigurată conexiunea la internet a campusului universitar și a căminelor studențești, procurate echipamente TIC pentru Facultăți și personalul universitar etc.

Printre acțiunile care urmează a fi implementate în noul an se numără dotarea laboratoarelor didactice cu computere și table interactive, instruirea cadrelor didactice pe module IT relevante, modernizarea infrastructurii universitare precum și extinderea și diversificarea serviciilor educaționale.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, senatorii USM au luat un șir de decizii privind programele de studii și activitățile academice, printre care: Aprobarea Planului de activitate a Senatului; Aprobarea procedurii operaționale „Monitorizarea post-evaluare a programelor de studii pentru ciclul I, licență, ciclul II, master și formare continuă”; Aprobarea scutirilor la  taxa de studii pentru studenții din categorii sociale vulnerabile etc.

Published miercuri, 28 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved