Universitatea de Stat din Moldova (USM) şi Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Moldova (AJMTEM) au semnat un Acord de parteneriat în vederea acordării asistenţei ştiinţifico-consultative și practice în organizarea, desfășurarea și promovarea proiectelor educaționale.

Documentul a fost semnat astăzi, 11 noiembrie, de către rectorul USM, Igor Șarov și Lilia Curchi, director executiv AJMTEM, în prezența decanului Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC), Victoria Bulicanu și reprezentanții AJMTEM și ai partenerilor Ambasadei Suediei în Republica Moldova.

Acordul stabilește principiile cooperării în vederea acordării asistenţei ştiinţifico-consultative și practice în organizarea, desfășurarea și promovarea proiectelor educaționale, a schimbului de experţi, consultanți, cercetători, profesori, studenţi, precum şi schimburi informaţionale, de materiale promoţionale, didactice, ştiinţifice etc. în domeniul mediatic şi/sau în domeniul învăţământului non-formal, formării continue şi cercetării între cele două părți.

Principalele direcții de colaborare vizează cîteva domenii precum cel ştiinţific, didactic și creativ.

Pe domeniul științific, părțile se angajează să organizeze și participe la conferinţe, dezbateri, mese rotunde şi seminare ştiinţifice; să elaboreze materiale metodico-ştiinţifice; să publice articole ştiinţifice în revistele metodico-ştiinţifice de specialitate etc.

Domeniul didactic vizează organizarea consultărilor publice privind conținutul planurilor de studii, formelor și metodelor de învățământ în domeniile jurnalismului, comunicării, relațiilor publice și publicitate, stagiilor de practică; schimb de experienţă profesională; organizarea stagiilor de practică, orelor de laborator, lecțiilor de profesionalizare etc.

Al treilea domeniu de cooperare și anume cel creativ se referă la organizarea de activități precum master-class-uri, work-shop-uri, şcoli de vară, ateliere de creaţie; proiecte de creaţie în vederea realizării materialelor pentru segmentele sistemului mediatic: TV, agenţii de publicitate, servicii de relaţii cu publicul, jurnalism online; concursuri şi festivaluri de profil; activităţi de voluntariat în domeniile de interes comun.

Reprezentanții AJMTEM au vizitat și Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării, unde au discutat cu studenții și cadrele didactice despre viitoarele colaborări. De asemenea, Ambasada Suediei la Chișinău a donat echipamentul necesar pentru realizarea cursurilor susținute de către specialiștii AJMTEM în cadrul FJȘC.

Published vineri, 11 noiembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

USM, gazda reuniunii comune a Consiliilor Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova

Peste 60 de rectori și lideri universitari din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Universitatea de Stat din Moldova. Reuniunea Consiliilor Naționale ale Rectorilor de...

Comunitatea noastră academică a celebrat 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova și un secol de învățământ universitar românesc în Basarabia

De opt decenii, Universitatea de Stat din Moldova reprezintă mai mult decât un pilon al învățământului superior – este spațiul în care timpul a modelat caractere...

Absolvenți ai USM din Vietnam, în vizită oficială la Universitatea de Stat din Moldova

De opt decenii, instituția noastră își urmează misiunea de a forma elite profesionale nu doar pentru piața muncii din țară, ci și pentru comunitatea internațională. Un...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved